StiripesurseDiasporaDoi americani au murit recent în estul Ucrainei

Doi americani au murit recent în estul Ucrainei

Publicat:

Doi cetățeni americani au murit recent în regiunea Donbas din estul Ucrainei, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, potrivit Reuters, informează mediafax.

Administrația americană a fost în contact cu familiile celor decedați și a oferit „toată asistența consulară posibilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Citește și : Boris Johnson a vizitat soldaţii ucraineni care sunt antrenaţi în Marea Britanie

Acesta a refuzat să precizeze cât de recente sunt decesele sau circumstanțele acestora.

„Din respect pentru familii în aceste momente dificile, nu avem nimic mai mult”, a declarat purtătorul de cuvânt, confirmând un raport anterior al CNN.


Mai mulți americani s-au oferit voluntari pentru a lupta alături de forțele ucrainene. Un cetățean american a fost ucis în luptă în luna mai, după ce s-a alăturat miilor de străini care s-au oferit voluntari.

Citește și :  Incendiu pe insula Lesbos. Turişti şi localnici au fost evacuaţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.