StiripesurseȘtirile zileiDoi deputaţi libanezi au stat toată noaptea în parlament, pentru a...

Doi deputaţi libanezi au stat toată noaptea în parlament, pentru a forţa alegerea unui şef al statului

Publicat:

Doi deputaţi din mişcarea de contestare din Liban şi-au petrecut noaptea de joi spre vineri în parlament, unde au decis să stea ca formă de protest până la alegerea unui şef al statului în această ţară fără preşedinte de aproape trei luni, informează AFP, potrivit agerpres.

În condiţiile în care Libanul este cufundat din 2019 într-o criză socio-economică fără precedent, imputată corupţiei şi nepăsării clasei politice, deputaţii nu reuşesc să aleagă un preşedinte din cauza divergenţelor profunde dintre ei.

Citeşte şi: Fostul preşedinte kazah fost a OPERAT la inimă – Black News

La finalul celei de-a 11-a sesiuni parlamentare, joi, care a eşuat la fel ca precedentele în a desemna un şef al statului, ecologista Najat Saliba şi fostul avocat din Beirut Melhem Khalaf au rămas în parlament, anunţând începerea protestului lor.

“Am dormit aici şi sperăm că această zi va aduce o nouă speranţă pentru Liban”, a afirmat deputata Najat Saliba într-o înregistrare video postată pe reţelele sociale.


Într-un mesaj adresat libanezilor şi postat online cu o zi înainte, deputatul Khalaf a subliniat că “alegerea unui preşedinte ce ar putea salva Libanul a devenit presantă”, adăugând că iniţiativa lor este menită să forţeze parlamentul să organizeze sesiuni în continuu pentru a alege şeful statului.

Mai mulţi deputaţi, proveniţi din mişcarea de contestare formată în toamna lui 2019, şi-au petrecut seara zilei de joi alături de cei doi parlamentari, în semn de solidaritate.

Ei au postat imagini video în care apăreau stând pe întuneric, doar la lumina telefoanelor lor mobile. Seara, curentul electric a fost tăiat în parlament, iar jurnaliştii nu au fost autorizaţi să intre acolo.

Zeci de militanţi s-au adunat joi seara lângă parlament pentru a-i susţine pe cei doi deputaţi şi o nouă adunare este prevăzută vineri după-amiaza.

Citeşte şi: Arabia Saudită şi Rusia au fost principalii furnizori de ţiţei al Chinei, în 2022 – Black News

Parlamentul Libanului este împărţit între tabăra puternicului Hezbollah pro-iranian şi aliaţii săi, şi cea a adversarilor lor, niciuna dintre ele nedispunând de o clară majoritate pentru a impune un candidat.

Însă alegerea unui preşedinte ar putea dura luni de zile, cum s-a întâmplat în timpul alegerii lui Michel Aoun în 2016, după ce funcţia de preşedinte al statului a fost vacantă timp de 29 de luni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.