Doi indivizi arestaţi pentru profanarea unui cimitir evreiesc în Germania

Publicat:

Doi bărbaţi au fost arestaţi luni în Germania pentru că au dărâmat peste 40 de pietre de mormânt şi le-au stropit cu vopsea într-un cimitir evreiesc din vestul ţării, a anunţat poliţia, scrie AFP, scrie agerpres.

În vârstă de 21 şi 33 de ani şi “cunoscuţi de serviciile de poliţie”, fără a preciza pentru ce fapte, suspecţii au fost reţinuţi în apropierea cimitirului evreiesc din Geilenkirchen, a informat poliţia din Aachen într-un comunicat.


Citește și : Erdogan a trimis în Parlament o moţiune în vederea autorizării desfăşurării de militari turci în Libia

Un martor i-a alertat pe anchetatori după ce a văzut două persoane cu cagule şi haine de culoare închisă răsturnând peste 40 de pietre de mormânt şi stropind unele din acestea cu vopsea albastră în cursul nopţii de duminică spre luni, “cu puţin” înainte de orele 03.00.

Percheziţionându-i pe cei doi suspecţi “îmbrăcaţi cu haine de culoare închisă” la faţa locului, poliţiştii au găsit asupra lor “cagule şi sprayuri cu vopsea”, a adăugat poliţia, indicând că au fost puşi în libertate luni în acord cu tribunalul local.

Guvernul german a promis la sfârşitul lui noiembrie să prezinte un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor în cazul unei infracţiuni sau crime cu mobil antisemit.

Citește și : Iranul a reţinut o navă bănuită de contrabandă cu combustibil în Golf

Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a luat angajamentul să lupte mai eficient împotriva urii după atacul împotriva unei sinagogi din Halle (est) la 9 octombrie, care a făcut doi morţi în ziua sărbătorii evreieşti Yom Kippur.

Anul trecut, actele antisemite au crescut cu aproape 20% în raport cu 2017, potrivit statisticilor poliţiei. Mişcarea neonazistă se află la originea unui număr însemnat dintre acestea, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.