
Un tânăr de 22 de ani și un bărbat de 44 de ani au fost condamnați la 8 și, respectiv, 9 ani de pușcărie pentru tâlhărie, anunță Procuratura Generală.
Citește și: Concediile vor fi calculate în zile lucrătoare, nu calendaristice
Potrivit materialelor cauzei, la data de 6 iunie 2025, la miezul nopții, inculpații, au atacat un bărbat în vârstă de 27 de ani, în apropierea gării feroviare din municipiul Chișinău. Aceștia i-au cerut țigări și bani, iar ulterior, unul din ei i-a aplicat victimei lovituri și l-a amenințat cu un cuțit. În urma agresiunii, victima s-a ales cu leziuni în regiunea feței, iar vestimentația acesteia a fost deteriorată.
Celălalt inculpat în vârstă de 44 ani se afla în apropiere, la o distanță de aproximativ 2 – 3 metri de locul altercației, având rolul de a intimida victima. Ulterior, în mod deschis, tânărul a sustras două telefoane mobile din buzunarul victimei, pe care le-a transmis celui de al doilea inculpat.
În ședința de judecată, tânărul și-a recunoscut parțial vina și a declarat că îi pare rău de cele comise. Bărbatul nu și-a recunoscut vina, susținând că nu a intervenit în conflict.
Inculpații nu se află la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnați: tânărul pentru furt, jaf și răpirea unui mijloc de transport, iar bărbatul pentru furt și șantaj.
This post was last modified on 19/06/2026 11:15 11:15