StiripesurseSocialDoi moldoveni au fost reținuți pentru trafic de migranți

Doi moldoveni au fost reținuți pentru trafic de migranți

Publicat:

Poliția de Frontieră a destructurat o rețea infracțională specializată în organizarea migrației ilegale, în cadrul unei operațiuni desfășurate de angajații Direcției regionale Vest, cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale și sub conducerea Procuraturii raionului Ungheni.

Doi membri ai grupării, cetățeni ai Republicii Moldova, au fost reținuți și sunt cercetați penal. Aceștia aveau rolul de călăuză și se ocupau de transportarea migranților din țări afro-asiatice către zona de frontieră cu România, cu scopul de a-i ajuta să treacă ilegal în Uniunea Europeană.

Citeşte şi: UE va crește sprijinul pentru R. Moldova după atacurile rusești asupra energiei din Ucraina – Stiripesurse.md

Una dintre victimele rețelei s-a dovedit a fi un cetățean străin de origine nepaleză, în vârstă de 31 de ani. Membrii grupării l-au convins că îl vor ajuta să ajungă într-o țară europeană, contra sumei de 4.500 de euro, folosind teritoriul Republicii Moldova drept țară de tranzit.

Polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Ungheni l-au reținut pe tânărul nepalez în apropierea Podului Eiffel din municipiul Ungheni, în timp ce intenţiona să treacă ilegal frontiera moldo-română.


În urma acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație, polițiștii de frontieră au identificat persoanele implicate în activitatea infracțională, care au transportat migrantul din Chișinău până la Ungheni. Drept urmare, automobilul folosit de grupare a fost ridicat și indisponibilizat, cu solicitarea aplicării sechestrului.

Suspecții, cu vârste de 35 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore, cu propunerea de arestare preventivă. Aceștia sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunii ce prevede pedeapsa cu închisoare de la 5 la 12 ani și amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.

Cercetările continuă în vederea stabilirii circumstanțelor și a identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump a schimbat avionul de urgență în Turcia, la summitul NATO, din cauza unei amenințări din Iran

Serviciul Secret a decis înlocuirea aeronavei primite din Qatar cu modelul Air Force One dotat cu sisteme avansate de apărare. Măsura a fost luată...

Trump îl va primi marți la Casa Albă pe Netanyahu. Ce se află în spatele întâlnirii dintre cei doi lideri

Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să fie primit marţi de către preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, în plină reluare a ostilităţilor între...

Cum să eviți căpușele în sezonul cald, pentru a-ți proteja familia și animalele de companie

Căpușele nu se întâlnesc doar în păduri sau pe traseele montane, ci pot ajunge și în grădinile și în parcurile din jurul locuințelor, avertizează...

Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene. Cât este indemnizația lunară

Înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene au început, în premieră putând aplica și absolvenții de învățământ profesional și tehnic, nu doar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.