Doi reprezentanţi ai primăriei oraşului croat Rijeka, arestaţi într-o anchetă iniţiată de Parchetul European

Publicat:

Cinci persoane au fost arestate marţi, la cererea Biroului Procurorului Public European (EPPO), pentru nereguli cu fonduri europene în legătură cu un proiect de construire a unei uzine de sortare a deşeurilor în oraşul croat Rijeka, potrivit unui comunicat al Parchetul European, scrie agerpres.   

Printre suspecţii arestaţi se află doi reprezentanţi ai primăriei oraşului Rijeka şi o persoană responsabilă de compania municipală aflată în co-proprietatea primăriei.


Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

Valoarea proiectului era de 3,684 milioane de euro. Proiectul era co-finanţat prin Fondul de Coeziune al Uniunii Europene (programul operaţional ‘Competitivitate şi Coeziune 2014-2020’), la o rată a cheltuielilor eligibile de 85%.

Oficialităţile anchetate au iniţiat două apeluri de licitaţie pentru propuneri de dezvoltare a documentaţiei proiectului de construire a uzinei de sortare a deşeurilor. Procurorii bănuiesc că ambele licitaţii au fost organizate pentru a favoriza o companie aleasă deja anterior, lăsând impresia că aceasta a prezentat oferta cea mai convenabilă.

După încheierea contractelor pentru elaborarea documentaţiei proiectului, oficialităţile aflate în prezent sub investigaţie i-au permis companiei în cauză să elaboreze o parte a documentaţiei referitoare la construirea uzinei de sortare a deşeurilor şi să decidă preţurile pentru toate lucrările necesare, în vederea stabilirii preţului estimat al achiziţiei publice planificate.

În acest fel, compania care face obiectul anchetei a beneficiat de o poziţie privilegiată, în comparaţie cu alţi operatori economici interesaţi, iar preţul tuturor lucrărilor a fost sporit în mod nejustificat cu cel puţin 506.561,82 euro. Această sumă reprezintă un câştig nejustificat pentru compania respectivă şi, în acelaşi timp, o pagubă pentru Fondul de Coeziune al UE şi pentru bugetul naţional al Croaţiei.

Mai mult, după publicarea procedurii de achiziţie publică deschisă, compania suspectată a beneficiat de posibilitatea de a opera modificări ale documentaţiei de achiziţie cerute de operatorii economici interesaţi, în special în legătură cu aspecte tehnice.

EPPO va propune judecătorului de caz de la tribunalul din Zagreb emiterea unui ordin de arest preventiv pentru cei cinci suspecţi şi blocarea conturilor bancare ale companiei anchetate.

EPPO, la care participă 22 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

Fiecare stat participant are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-şef european. Fiecare ţară participantă are cel puţin doi procurori europeni delegaţi, care conduc investigaţii în ţara lor. Patru state membre ale UE – Polonia, Suedia, Ungaria şi Irlanda – au ales să nu participe la EPPO, iar Danemarca are un opt-out de la spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.