StiripesurseȘtirile zileiDoi susţinători ai grupării Stat Islamic au fost arestaţi în Maroc

Doi susţinători ai grupării Stat Islamic au fost arestaţi în Maroc

Publicat:

Poliţia antiteroristă marocană a anunţat miercuri arestarea a doi bărbaţi suspectaţi că sunt susţinători ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI), unul dintre ei ”făcând apologia” morţii recente a unei franţuzoaice în sudul Marocului, informează AFP, potrivit agrepres.

Reţinuţi miercuri dimineaţă în regiunea Marrakech (vest), suspecţii, în vârstă de 23 de ani, ”declaraseră credinţă Emirului ‘Statului Islamic’ şi începuseră distribuirea unor publicaţii extremiste în scopul recrutării”, a indicat Biroul central de investigaţii judiciare din Maroc (BCIJ), însărcinat cu lupta antiteroristă.

Citeşte şi: Termenul limită pentru vaccinarea anti-Covid a personalului NHS urmează să fie amânat – Black News

Cei doi suspecţi, ”impregnaţi de idei extremiste”, au fost arestaţi pentru ”presupusele legături cu o celulă teroristă afiliată organizaţiei Daesh (acronimul arab al Statului Islamic)”, a precizat BCIJ într-un comunicat.

Ei au fost plasaţi în arest preventiv.


Conform BCIJ, unul dintre cei doi presupuşi jihadişti ”a făcut apologia” morţii unei pensionare franceze în vârstă de 79 de ani, la 15 ianuarie, într-o piaţă din oraşul Tiznit, în sudul Marocului. Femeia locuia într-un camping situat în apropierea localităţii.

Suspectat de crimă, un marocan în vârstă de 31 de ani a fost arestat la Agadir, la 100 de km de locul decesului femeii. El este de asemenea suspectat de a fi agresat, cu o armă albă la Agadir, o femeie belgiană în vârstă de 65 de ani, viaţa acesteia nefiind pusă în pericol.

Citeşte şi: Washingtonul promite o ‘ripostă fermă’ Belarusului dacă ajută Rusia să invadeze Ucraina

Suspectul, care suferea de probleme mintale, a fost internat într-o clinică psihiatrică pentru analize mai detaliate.

În ultimii ani, Marocul a fost ocolit de violenţe legate de grupări jihadiste. Totuşi, la finalul lui 2018 ţara a fost locul unui atac contra a două turiste scandinave, decapitate în numele Stat Islamic, în munţii Atlas.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mașinile autonome se vor testa în Portugalia, din iulie. Cum să devii șofer sau operator?

Din luna iulie, mașinile autonome vor fi testate pe șoselele publice din Portugalia, potrivit unui decret ce reglementează norma stricte de siguranță, asigurări și...

Pedepsirea fizică a copiilor ar putea duce la note mai mici la examene

Un studiu a arătat că pedepsirea fizică a copiilor ar putea avea ca rezultat note școlare mai slabe sau ar putea conduce la un...

Unul dintre cele mai fotografiate locuri din Grecia nu poate fi vizitat în această vară

Plaja Navagio din Zakynthos, unul dintre cele mai fotografiate locuri din Grecia, rămâne închisă turiștilor până pe 31 octombrie 2026, din cauza riscului de...

Cum să ții vulpile departe de grădină folosind un produs comun în bucătărie

Experții oferă sfaturi pentru a ține vulpile departe de grădină. Folosind elemente naturale comune în bucătărie, vulpile vor înceta să mai apară. Grădinile pot fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.