StiripesurseȘtirile zileiDOLIU în China după moartea fostului președinte, Jiang Zemin

DOLIU în China după moartea fostului președinte, Jiang Zemin

Publicat:

Site-uri ale mass-media de stat şi aplicaţii mobile în alb şi negru, drapele în bernă pe clădirile oficiale din Beijing, multitudine de flori în oraşul său natal: China este în doliu joi, la o zi după decesul fostului preşedinte Jiang Zemin, scrie AFP, potrivit agerpres.

La putere între 1989 şi  2003, Jiang Zemin a murit miercuri la Shanghai, la vârsta de 96 de ani, din cauza leucemiei şi a insuficienţei multiple de organe, au transmis media de stat, care au adăugat că au început deja pregătirile pentru funeralii.

Citește și: Incendiu la bordul portavionului american USS Abraham Lincoln; nouă răniţi

În oraşul său natal Yanghzou, nu departe de Shanghai, au fost depuse flori în semn de omagiu, în timp ce un important dispozitiv de poliţie a fost amplasat în apropierea spitalului în care fostul şef al statului a încetat din viaţă, au constatat jurnalişti ai AFP.

Către ora locală 12:45 (04:45 GMT), un convoi de vehicule a părăsit spitalul, în fruntea convoiului aflându-se o maşină care avea pe capotă ceea ce părea a fi o coroană de flori galbene. Convoiul s-a îndreptat spre aeroportul din Hongqiao.


Media de stat au anunţat că a fost format deja comitetul de pregătire a funeraliilor lui Jiang Zemin, comitetul avându-l în fruntea sa pe actualul preşedinte, Xi Jinping.

Nu a fost anunţată deocamdată nicio dată a funeraliilor, care ar urma să aibă loc la Beijing.

AFP notează că, în numai o oră, peste jumătate de milion de persoane au comentat pe platforma Weibo (echivalentul chinez al Twitter) anunţul decesului lui Jiang. Mulţi îl numeau pe fostul lider “bunicul Jiang”.

Joi, în fotografii postate pe reţelele sociale se puteau vedea cum zidurile fostei case a lui Jiang din Yangzhou erau pline de buchete de flori.

CCTV a anunţat miercuri că drapelele vor fi coborâte în bernă pe anumite clădiri guvernamentale până în momentul funeraliilor. Mass-media de stat şi companiile publice şi-au modificat site-urile de internet şi le-au afişat în alb şi negru, la fel şi unele aplicaţii precum Alipay, Taobao sau chiar McDonald’s.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, l-a calificat pe Jiang drept “un apărător neobosit al angajamentului internaţional” al ţării sale şi a salutat “căldura umană” şi “deschiderea de spirit” manifestate de fostul preşedinte chinez.

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost unul dintre primii lideri străini care i-a adus un omagiu lui Jiang Zemin, “un prieten sincer” al Rusiei şi “un om de stat excepţional”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șervețele umede pentru bebeluși, contaminate cu bacterii

ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși, după ce analizele de laborator au identificat neconformități microbiologice. Instituția recomandă...

Din funcţia de premier, Tofan declară război „salariilor nesimțite”

Prim-ministrul Vasile Tofan a solicitat secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, să prezinte, până pe 31 iulie, un set de măsuri pentru a elimina...

Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”: Toate şcolile vor trece în subordinea MEC

Școlile primare, gimnaziile, liceele și instituțiile de învățământ special din Republica Moldova vor trece în subordinea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), prin intermediul Agențiilor...

Arestată într-un dosar de corupţie, Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretar de stat

Guvernul a aprobat, în ședința din 22 iulie, demisia Tatianei Nistorică din funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Pe 3...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.