Donald Trump a confirmat uciderea celui care a pus la cale atacul împotriva navei USS Cole

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a confirmat duminică uciderea de către armata americană a lui Jamal al-Badaoui, considerat ”creierul” atacului comis în octombrie 2000 împotriva navei militare americane USS Cole în portul Aden din Yemen, transmit agenţiile AFP şi EFE, scrie agerpres.

”Formidabila noastră armată le-a făcut dreptate eroilor ucişi şi răniţi în atacul laş asupra USS Cole. Tocmai l-am ucis pe liderul acestui atac, Jamal al-Badaoui”, a scris Trump pe Twitter. ”Niciodată nu vom înceta lupta împotriva terorismului islamic radical”, a completat el.


Un purtător de cuvânt al Pentagonului declarase joi agenţiei EFE că este posibil ca acel terorist să fi fost ucis în urma unei operaţiuni comune desfăşurate marţi în Yemen de CIA împreună cu armata americană.

Citește și : Decizie istorică în Arabia Saudită – Reformă majoră în ceea ce privște divorțul

Informaţia publicată atunci de postul CNN, citând surse guvernamentale, semnala că teroristul a fost ucis în timp ce se afla singur la volanul unui vehicul şi că nu au existat victime colaterale. Jamal al-Badaoui se afla pe lista FBI-ului cu cei mai căutaţi terorişti.

Pe 12 octombrie 2000, o barcă manevrată de doi kamikaze a explodat după ce s-a apropiat de distrugătorul USS Cole, care se aproviziona cu carburant în rada portului Aden, deflagraţia lovind nava în partea laterală. Atentatul, soldat cu moartea a 17 militari americani, precum şi a celor doi autori ai atacului, a fost revendicat de liderul de atunci al organizaţiei jihadiste Al-Qaida, Osama bin Laden.

“Al-Baldawi era deţinut de autorităţile yemenite în legătură cu acest atentat atunci când a evadat din închisoare, în aprilie 2003. Al-Baldawi a fost prins din nou în martie 2004, dar a scăpat iarăşi pe 3 februarie 2006”, a precizat FBI în oferta sa de recompensă de cinci milioane de dolari în schimbul oricărei informaţii ce ar fi permis arestarea lui.

Citește și : Manifestaţie a femeilor ”veste galbene” în Piaţa Bastiliei din Paris

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 18 iulie 2024

Horoscop 18 iulie 2024 Astrologii prevăd o zi cu mare potenţial în dragoste pentru unele zodii, dar şi probleme la muncă sau de comunicare pentru alte...

Cu ce l-a ‘sedus’ românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății

Cu ce l-a 'sedus' românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății Povestea de dragoste dintre timişoreanca Iasmina Hill (fostă Milutinovoci) şi milionarul...

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.