Donald Trump acuză că au fost citate intenționat greșit declarațiile sale cu privire la Kim Jong-Un

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a acuzat duminică ziarul Wall Street Journal – unul dintre cotidianele cele mai respectate din ţară – că l-a citat intenţionat greşit atunci când liderul de la Casa Albă s-a referit la relaţiile sale cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, informează AFP.

Sâmbătă, purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat că, în fraza citată de WSJ (“Probabil am o relaţie foarte bună cu Kim Jong-Un”, care poate lăsa să se creadă că cei doi lideri sunt în contact), verbul fusese de fapt folosit la modul condiţional. Sanders îşi însoţise mesajul pe Twitter de un banner pe care scria: ‘Fake News’. În ceea ce-l priveşte, cotidianul îşi menţine versiunea pe care a relatat-o iniţial, potrivit agerpres .


Însuşi preşedintele Donald Trump a revenit asupra subiectului, scriind pe Twitter duminică dimineaţă: “Wall Street Journal a relatat în mod fals că le-aş fi spus că ‘am o relaţie foarte bună cu Kim Jong-Un’ (din Coreea de Nord). Evident că n-am spus asta. Din fericire acum înregistrăm conversaţiile cu reporterii… şi ei ştiu exact ceea ce am spus şi ceea ce am vrut să spun. Au vrut doar să aibă o ştire-bombă. FAKE NEWS!”

Citește și : CUTREMUR cu magnitudinea de 7,3 în Peru

Atât Casa Albă, cât şi Wall Street Journal au difuzat pe Twitter înregistrarea audio a frazei rostite în timpul interviului şi, remarcă AFP, se pare că dreptatea este de partea preşedintelui Trump, cu toate că respectivele cuvinte nu se aud prea bine, în engleză diferenţa fiind minoră: între ‘I have’ (am) şi ‘I’d have’ (aş avea).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie 21 iulie este a 202-a zi a calendarului gregorian și a 203-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 21 iulie 2024

Horoscop 21 iulie 2024 Nativii din zodia Berbec au o zi favorabilă, în timp ce Taurii sunt surprinşi plăcut de vizita unor prieteni, potrivit...

10 ponturi pentru a scăpa de mâncat noaptea: te protejează de consumul excesiv de calorii, obezitate și boli cardiovasculare

10 ponturi pentru a scăpa de mâncat noaptea: te protejează de consumul excesiv de calorii, obezitate și boli cardiovasculare Nutriționiștii susțin că veți reuși să...

Paradisul plin de plastic. Marea Mediterană este poluată masiv cu microplastice

Paradisul plin de plastic. Marea Mediterană este poluată masiv cu microplastice Marea Mediterană este mare supă toxică. Un raport din iulie 2024 al World Wide Fund...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.