Donald Trump acuzat că a stricat spiritul Crăciunului prin decizia privind Ierusalimul

Publicat:

Demnitarul catolic cu cel mai înalt grad de la Ierusalim i-a reproşat miercuri lui Donald Trump că a stricat spiritul Crăciunului, prin faptul că a recunoscut oraşul drept capitala Israelului, şi că a determinat sute de creştini să-şi anuleze vizita, relatează AFP.

Arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa, administratorul apostolic al Partiarhatului Latin, a declarat că bisericile creşine tradiţionale consideră problematică o eventuală cerere oficială a vicepreşedintelui american Mike Pence de a vizita locurile sfinte la Ierusalim în cadrul unei vizite prevăzute în ianuarie, conform news.ro .


El l-a sfătuit pe Pence ”să asculte mai mult” celelalte comunităţi decât pe evangheliştii creştini din care face parte şi care sunt bănuiţi că au influenţat puternic decizia preşedintelui american.

Citește și : Primele reacții după decizia Comisiei Europene de a lansa procedura de activare a articolului 7 împotriva Poloniei

Anunţarea pe 6 decembrie de către Trump a deciziei sale de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, ”a creat tensiuni în jurul Ierusalimului şi a deturnat atenţia de la Crăciun”, într-un moment al anului în care numeroşi pelerini vizitează în mod tradiţional Oraşul Sfânt, a declarat Pizzaballa în faţa presei.

Ea a provocat, de asemenea, tensiuni la Betleem, alt loc important al creştinătăţii în Cisiordania ocupată. ”Asta i-a speriat pe mulţi oameni, iar noi avem mai puţini oameni decât s-a prevăzut”, a spus el.

Arhiepiscopul a evocat ”zeci de anulări” ale unor călătorii în grup, reprezentând sute de persoane.

Biserica a menţinut însă toate slujbele prevăzute, pentru a-şi ”exprima hotărârea de a continua sărbătorile”, a spus el.

Declaraţia lui Trump, care rupe cu decenii de diplomaţie americană şi internaţională cu privire la statutul Ierusalimului, una dintre problemele cele mai spinoase în conflictul israeliano-palestinian, a provocat manifestaţii şi confruntări aproape zilnic în teritoriile palestiniene.

Monseniorul Pizzaballa, demnitarul catolic roman cu cel mai înalt rang în Orientul Mijlociu, a reiterat opoziţia Bisericii faţă de orice iniţiativă ”unilaterală” care modifică statu quo-ul în relaţiile dintre comunităţile religioase de la Ierusalim.

Pence era aşteptat iniţial săptămâna aceasta la Ierusalim.

Soarta creştinilor din Orientul Mijlociu urma să se afle în centrul vizitei sale, însă acest mesaj a fost împins în plan secund, astfel încât el urma să nu se mai întâlnească cu vreun reprezentant al bisericilor creştine tradiţionale.

Casa Albă a anunţat luni amânarea acestei vizite, la jumătatea lui ianuarie, cu scopul, a spus ea, de a-i permite lui Pence să fie prezent la un vot crucial în Senat.

Monseniorul Pizzaballa a anunţat că oficiali americani nu au cerut ca Pence să viziteze locurile sfinte de la Ierusalim, ca de exemplu Sfântul Mormânt. iar dacă o vor face în ianuarie, ”asta ne va ridica o problemă”.

În calitate de pelerin, ”nu putem să spunem nu nimănui, nici măcar celui mai mare păcătos din lume. Dar dacă este vorba de o solicitare a unei vizite oficiale nu putem să neglijăm consecinţele sau aspectele politice”, a adăugat el fără să-şi preizeze declaraţiile.

”Eu îi sugerez să-i asculte mai mult pe alţii. Nimeni nu are monopolul asupra lui Isus, nici măcar evagheliştii”, a spus arhiepsicopul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.