StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump dictează agenda summitului NATO cu criticile sale

Donald Trump dictează agenda summitului NATO cu criticile sale

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi-a reluat joi criticile la adresa Germaniei şi apelul la dublarea cheltuielilor pentru apărare ale ţărilor membre ale NATO, în a doua zi a summitului de la Bruxelles al Alianţei Nord-Atlantice, notează AFP, potrivit agerpres.

”Germania a început să-i plătească Rusiei, ţară de care vrea să fie protejată, miliarde de dolari pentru necesarul său de energie provenind dintr-un nou gazoduct ce are ca sursă Rusia. Este inacceptabil!”, a scris pe Twitter, joi dimineaţă, liderul de la Casa Albă.

Citeşte şi: Trump ‘îi dă cu flit’ lui Iohannis. Preşedintele american A ANULAT întâlnirea

Această nouă critică, similară celei din ajun, survine după o întâlnire avută miercuri, în marja summitului NATO, cu cancelarul german Angela Merkel, cu care Trump a afirmat că se află în ‘foarte bune relaţii’.

”Toate ţările NATO trebuie să-şi respecte angajamentul privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare, iar această proporţie trebuie să ajungă în final la 4%”, a scris Donald Trump într-un alt tweet.


”Cererea lui Trump nu este serioasă şi nu se înscrie în politica oficială a SUA; ea erodează sensul declaraţiei comune a NATO şi subliniază că nicio creştere a cheltuielilor nu este susceptibilă a-l mulţumi pe Trump”, este de părere Erik Brattberg, director al programului Europa desfăşurat de Fundaţia Carnegie.

Citeşte şi:  Un stadion multifuncțional va fi construit pe teritoriul gimnaziului din Trușeni

La sosirea la sediul NATO, joi dimineaţă, pentru dezbateri despre Ucraina, Georgia, Afganistan şi Irak, liderii statelor aliate au evidenţiat ambianţa ‘pozitivă’ a schimburilor de opinii cu liderul american.

Preşedintele Trump ‘este în bună dispoziţie şi a afirmat că Europa este un continent pe care îl apreciază. Discuţiile au fost bune”, a spus premierul luxemburghez Xavier Bettel.

La rândul său, şefa statului croat Kolinda Grabar-Kitarovic a calificat atmosfera de la cina de lucru de miercuri drept ‘pozitivă şi constructivă’.

”Avansăm. Reuniunile de lucru de ieri privind diferite subiecte de pe agendă s-au desfăşurat bine”, a apreciat şi preşedintele francez Emmanuel Macron.

Citeşte şi: Starleta XXX, care spune că a avut o relaţie cu Trump, a fost arestată

Cincisprezece state membre NATO, printre care Germania, Canada, Italia, Belgia şi Spania, alocă pentru apărare mai puţin de 1,4% din PIB în acest an şi sunt incapabile să-şi respecte angajamentul, ceea ce îl irită pe preşedintele american, care a cerut, pe Twitter, ca aliaţii să-şi aducă ‘IMEDIAT’ cheltuielile pentru apărare la nivelul de 2% din PIB.

Donald Trump şi Angela Merkel au avut ocazia de a-şi oferi explicaţii în timpul unei întâlniri tęte-a-tęte, desfăşurată miercuri după prima sesiune de lucru a summitului NATO. Liderul american, care şi-a schimbat tonul, a precizat că a discutat despre proiectul gazoductului Nord Stream între Rusia şi Germania, proiect căruia i se opune, dar a refuzat să detalieze.

În ceea ce o priveşte, Angela Merkel s-a declarat mulţumită că ‘a avut ocazia de a avea un schimb de opinii’ cu preşedintele SUA. ”Suntem parteneri, suntem buni parteneri şi dorim să continuăm să cooperăm în viitor”, a menţionat cancelarul german.

Citeşte şi:  Rusia neagă acuzaţiile Kievului privind porturile ucrainene din Marea Azov

Dificultatea discuţiilor dintre Trump şi liderii statelor aliate a fost evidenţiată miercuri tot de liderul de la Casa Albă, care a spus că întâlnirea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, prevăzută pentru 16 iulie la Helsinki, ar putea fi ‘mai uşoară’ decât summitul NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 748 de milioane de lei au fost acumulate la buget de Serviciul Vamal în ultima săptămână

Serviciul Vamal a acumulat, în ultima săptămână, la bugetul de stat, peste 748,2 milioane de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru...

Numărul angajaților din R. Moldova s-a înjumătățit în 35 de ani

Exodul populației apte de muncă se adâncește: aproape 923 de mii de moldoveni activi economic se aflau peste hotare în 2025, față de 610...

Aproape jumătate dintre adulți suferă de această afecțiune fără să știe

Aproape jumătate dintre adulți suferă de o afecțiune osoasă fără să știe. Mai exact, aproximativ 40% dintre adulți, la nivel global, suferă de osteopenie,...

Gavriliță: Scumpirea produselor alimentare, inevitabilă în contextul crizei petroliere globale

Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, afirmă că scumpirea produselor alimentare este inevitabilă în contextul crizei petroliere globale, explicând că majorările de prețuri sunt determinate direct...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.