StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump intervine în scandalul dintre elevii unui liceu și amerindieni...

Donald Trump intervine în scandalul dintre elevii unui liceu și amerindieni – VIDEO

Publicat:

Elevii unui liceu catolic din SUA acuzaţi că au vrut să-l ridiculizeze pe un militant al cauzei amerindiene “au fost trataţi de o manieră injustă”, a susţinut luni preşedintele Donald Trump, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Trump a reacţionat astfel la o polemică pe marginea unor imagini video filmate la Washington sâmbătă, în care liceeni albi făceau glume dispreţuitoare la adresa amerindienilor. Unii dintre aceşti liceeni purtau celebra şapcă roşie din campania prezidenţială a lui Donald Trump, “Make America Great Again”.

Citește și: Cutremure puternice succesive în Indonezia

“Se pare că Nick Sandman şi elevii catolici de la Covington au fost trataţi într-un mod injust, cu judecăţi de ură care s-au dovedit false – defăimaţi de mass-media”, a scris preşedintele Trump pe contul său de Twitter.

Ca de multe ori, postarea sa pe Twitter pare să reia un argument al postului de televiziune Fox News, care s-a lansat în apărarea acestor liceeni, dorind să demonstreze că prezentarea imaginilor de alte mass-media era părtinitoare.


Incidentul a avut loc pe scările Lincoln Memorial, monument ce îl glorifică pe fostul preşedinte Abraham Lincoln, unii manifestând împotriva avortului, alţii pentru dreptul băştinaşilor.

Dioceza catolică din Kentucky, statul de unde provin liceenii, a condamnat sâmbătă atitudinea lor, calificând-o ca fiind “contrară învăţămintelor Bisericii cu privire la demnitate şi respect faţă de fiinţa umană”.

Citește și: ELN cere garanții pentru liderii săi din Cuba

Nathan Phillips, militant amerindian şi fost combatant în Vietnam ce cântă imnul unei mişcări politice autohtone în această înregistrare video, a afirmat într-o altă înregistrare că i-a auzit pe liceeni cântând “Să se construiască acest zid! Să se construiască acest zid!”, cu referire la zidul pe care Donald Trump vrea să-l înalţe la frontiera dintre SUA şi Mexic.

O parlamentară amerindiană din Camera Reprezentanţilor, Deb Haaland, a apreciat că incidentul reflectă o amplificare a intoleranţei rasiale în timpul preşedinţiei lui Trump. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

31 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 31 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Radu Musteața şi-a dat DEMISIA din funcţia de ministru al Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Radu Musteața, și-a prezentat cererea de demisie, aceasta fiind acceptată de premierul Vasile Tofan. Șeful Guvernului a declarat că decizia a fost...

Zelenski ‘şi-a făcut-o cu mâna lui’: Fostul ministru al apărării, Fedorov, devine cel mai mare rival pe plan intern

Fostul ministru al apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, a declarat joi că nu va accepta nicio altă funcţie guvernamentală în afară de cea pe...

România va participa la Eurovision Song Contest 2027, după rezultatul obținut la ediția din acest an

Consiliul de Administrație al Televiziunii Române a aprobat participarea României la ediția din 2027 a Eurovision Song Contest, decizia fiind adoptată în ședința din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.