StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump l-a invitat pe Vladimir Putin la Casa Albă

Donald Trump l-a invitat pe Vladimir Putin la Casa Albă

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice, să întreprindă o vizită în SUA şi a afirmat că va fi bucuros să-l primească pe preşedintele rus la Casa Albă, a anunţat vineri RIA Novosti, citând Ministerul de Externe rus, informează Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia de presă rusă îl citează pe ministrul afacerilor externe Serghei Lavrov, potrivit căruia Trump a revenit asupra invitaţiei de mai multe ori în timpul discuţiei telefonice cu Putin. Preşedintele american i-a spus omologului rus că ar fi bucuros să efectueze la rândul său o vizită în Rusia, adaugă RIA Novosti.

Citeşte şi: Zeci de răniţi în urma coliziunii a două trenuri în gara centrală din Salzburg (Austria)

Totodată, potrivit RIA Novosti, şeful diplomaţiei ruse a declarat că loviturile aeriene ale SUA în Siria au anulat orice obligaţie morală a Rusiei de a nu furniza aliatului său sirian Bashar al-Assad sisteme antirachetă S-300.

Serghei Lavrov a declarat, de asemenea, că înainte de atacurile aeriene americane asupra unor ţinte din Siria, Rusia le-a transmis oficialilor americani care zone din Siria reprezintă “linii roşii” pentru Moscova, iar acţiunea militară americană nu a depăşit aceste linii.


Totodată, Lavrov şi-a exprimat convingerea că preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump nu vor permite o confruntare între ţările lor, potrivit RIA Novosti.

Citeşte şi: Doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal în Florida

În fine, şeful diplomaţiei ruse a mai anunţat că Rusia nu se va oferi să găzduiască o întrevedere între Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un. Trump a declarat că încearcă să aibă o întrevedere cu Kim pentru a disipa tensiunile din Peninsula Coreea. Potrivit lui Serghei Lavrov, o astfel de întrevedere ar diminua riscul unei soluţionări militare a situaţiei din peninsulă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.