StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump : nominalizare controversată la conducerea Ministerului Sănătăţii

Donald Trump : nominalizare controversată la conducerea Ministerului Sănătăţii

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a numit luni un fost şef al gigantului farmaceutic american Eli Lilly, Alex Azar, la conducerea Ministerului Sănătăţii, informează agerpres .

“Mă bucur să anunţ că îl numesc pe Alex Azar viitor secretar al sănătăţii. El va fi o stea pentru îmbunătăţirea îngrijirilor medicale şi scăderea preţurilor la medicamente!”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Alex Azar a fost preşedinte al Lilly USA, cea mai mare filială a grupului american Eli Lilly, din 2012 până în ianuarie 2017. El s-a alăturat grupului farmaceutic în 2007, după ce a fost numărul doi al Departamentului Sănătăţii timp de doi ani sub preşedinţia lui George W. Bush.

Citiți și : Autorităţile indoneziene şi pescarii încearcă să salveze 12 caşaloţi eşuaţi pe o plajă

Donald Trump, în timpul campaniei, dar şi de la alegerea sa, a atacat adesea sectorul farmaceutic din cauza preţului medicamentelor, plângându-se că sunt mai scumpe în Statele Unite decât în alte ţări ale lumii.


În ianuarie, el a declarat că sectorul acţionează cu impunitate totală şi are “o mulţime de lobbyişti, multă putere”.

Departamentul Sănătăţii este fără şef de când Tom Price a demisionat pe 29 septembrie, forţat să plece după dezvăluiri despre numărul avioanelor private închiriate pentru deplasările sale ministeriale.

Alex Azar va trebui confirmat printr-un vot al Senatului, la fel ca toţi membrii guvernului SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.