StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump pare să se aştepte să fie acuzat de obstrucţionarea...

Donald Trump pare să se aştepte să fie acuzat de obstrucţionarea justiţiei în ancheta procurorului special Robert Mueller (France Presse)

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump părea vineri să se aştepte să fie acuzat de obstrucţionarea justiţiei la finalul anchetei asupra suspiciunilor de complicitate între Moscova şi echipa sa de campanie la alegerile prezidenţiale din 2016, comentează Agenţia France-Presse (AFP), potrivit Agerpres.

Într-un interviu pentru postul de televiziune Fox, preşedintele american a fost întrebat despre ce se aşteaptă de la raportul final al procurorului special Robert Mueller însărcinat cu această anchetă, a cărui prezentare este considerată a fi iminentă.

Citește și : Mike Pompeo denunţă „activităţile destabilizatoare” ale Hezbollah în Liban

“Ei vor spune că nu a avut loc nicio complicitate şi că a fost o farsă. Dar a obstrucţionat luptându-se împotriva acestei farse”, a răspuns el după o lungă digresiune, fără a preciza la cine se referă prin ‘ei’.

Însă nu a avut loc “nici complicitate, nici obstrucţionare”, a adăugat apoi Trump într-o discuţie cu jurnalişti pe peluza Casei Albe.


“Toată lumea ştie, este o farsă, o vânătoare de vrăjitoare”, a mai spus el.

Procurorul Mueller a fost însărcinat în mai 2017 cu efectuarea unei anchete independente asupra presupusei ingerinţe a Rusiei în campania prezidenţială din 2016. De atunci, el a inculpat circa 30 de persoane sau entităţi, ruse sau americane.

Mai mulţi foşti colaboratori ai miliardarului, printre care şi fostul său avocat şi fostul său director de campanie, au fost prinşi în plasa procurorului pentru diverse nereguli care nu au fost deocamdată puse în legătură cu campania. Mai multe persoane au fost inculpate pentru că i-au minţit pe anchetatori.

Însă fostul şef al Poliţiei Federale (FBI), care operează în cel mai mare secret, nu a lăsat să transpară nimic din elementele de care dispune în legătură cu liderul de la Casa Albă.

Chiar dacă Mueller nu găseşte probe ale unei înţelegeri între Moscova şi echipa de campanie a republicanului, comentatorii consideră că el l-ar putea acuza pe Trump pentru că a încercat să obstrucţioneze ancheta, din cauza unor presiuni verbale pe care liderul de la Casa Albă le-a exercitat asupra fostului ministru al justiţiei Jeff Sessions şi a adjunctului său Rod Rosenstein sau chiar din cauza demiterii şefului FBI James Comey în mai 2017.

Citește și : Oficial rus: Recunoaşterea suveranităţii Israelului asupra Platoului Golan, un atu pentru Rusia privind Crimeea

În 1998, a fost lansată o procedură de destituire împotriva preşedintelui Bill Clinton pentru obstrucţionarea justiţiei, după ce el i-a minţit pe anchetatori în legătură cu relaţia sa cu o tânără stagiară de la Casa Albă. Senatul a votat în cele din urmă împotriva demiterii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.