StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump s-a deplasat în zonele afectate de uraganul Florence -...

Donald Trump s-a deplasat în zonele afectate de uraganul Florence – VIDEO

Publicat:

Preşedintele Donald Trump s-a întâlnit cu sinistraţi din regiuni din Sud-Estul Statelor Unite devastate de uraganul Florence şi a promis orice ajutor federal necesar, în contextul în care scăderea nivelului apelor se lasă aşteptată, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Washingtonul este cu voi. Trump este cu voi, noi suntem cu voi 100%”, le-a spus el unor aleşi locali la Conway, în South Carolina.

Vezi şi: Probleme mari pentru un avion de pasageri indian. 30 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale – VIDEO

”Ne pregătim toţi pentru ca mai mulţi bani să fie trimişi în regiune”, a declarat anterior Trump la baza puşcaşilor marini Cherry Point, în North Carolina.

Preşedintele a purtat, în locul tradiţionalului său costum şi cravată, nişte pantaloni bej, o cămaşă albă deschisă la gât şi un bluzon negru.


Magnatul în domeniul imobiliar a profitat de vizita sa pentru a cere veşti despre regiunea Lacului Norman, în apropiere de Charlotte, unde deţine un teren de golf.

”Ador această regiune, nu pot să vă spun de ce, dar ador această regiune”, i-a spus el unui conducător local care i-a spus că zona nu a fost afectată.

Statele North Carolina, South Carolina şi Virginia au fost afectate de Florence, care a devastat numeroase zone şi a provocat inundaţii istorice, iar anumite râuri nu şi-au atins încă vârful revărsării. Pagubele ar putea să ajungă la miliarde de dolari.

Uraganul s-a soldat cu 37 de morţi – inclusiv mai mulţi copii -, potrivit unui bilanţ oficial încă provizoriu.

”Nu vă vom uita niciodată morţii, vă vom fi mereu alături”, a declarat preşedintele, adersându-se familiilor victimelor.

Florence este ”unul dintre uraganele cele mai puternice şi devastatoare care au atins ţara”, a spus Trump, salutând muncă a peste 20.000 de federali şi militari, dar şi voluntari, care au participat la operaţiuni de salvare.

Preşedintele american s-a dus, de asemenea, la New Bern, în North Carolina, un oraş de coastă inundat în parte de revărsarea râului Neuse, unde a participat la o distribuire de alimente.

O ”LOVITURĂ PUTERNICĂ

El a glumit cu un sinistrat a cărui terasă de lemn a fost avariată de un velier luat de furtună.

”Cel puţin ai câştigat un vapor frumos”, a spus preşedintele zâmbind.

Citeşte şi: Liderii UE au făcut progrese minore în discuţiile privind migraţia

El l-a asigurat pe proprietar, care i-a spus că asigurătorul său refuză să plătească pagubele. ”Vom găsi” o soluţie, a spus el.

Donald Trump a vizitat anul trecut Texasul, după trecerea uraganului Harvey, şi Puerto Rico, devastat de uraganul Maria. El a contestat recent bilanţul de aproape 3.000 de morţi pe insula din Caraibe.

”Am primit o lovitură puternică, oamenii se resimt în continuare”, a declarat guvernatorul din North Carolina Roy Cooper, în contextul în care 10.000 de persoane sunt găzdute în continuare în centre de primire în acest stat.

”Agricultorii au pierdut o cantitate importantă de culturi, multe întreprinderi sunt închise”, a subliniat el. Statul, cel mai afectat de intemperii, a fost afectat deja, în 2016, de uraganul Matthew, care a provocat pagube importante.

Grupul agroalimentar Sanderson Farms, specializat în creşterea păsărilor, a anunţat luni că a pierdut 1,7 milioane de pui din cauza inundaţiilor.

După ce soarele a revenit în sud-estul ţării, autorităile au subliniat că pericolul nu a trecut încă.

”Din nefericire, inundaţiile în anumite zone vor continua timp de mai multe zile”, a avertizat serviciul american meteorologicn pe Twitter.

Departamentul Transporturilor din North Carolina a anunţat miercuri că peste 1.000 de drumuri rămân închise din cauza inundaţiilor.

Legenda americană a baschetului Michael Jordan a anunţat, la rândul său, că va dona două milioane de dolari operaţiunilor de salvare.

Fosta vedetă de la Chicago Bulls a crescut în oraşul Wilmington, în North Carolina, afectat din plin, vineri, de uragan, după care a inundat Universitatea din North Carolina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.