StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump va prezida pentru prima dată reuniunea Consiliului de Securitate

Donald Trump va prezida pentru prima dată reuniunea Consiliului de Securitate

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump va prezida miercuri, pentru prima dată, o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, şedinţă despre care ambasadoarea Statelor Unite la Naţiunile Unite, Nikki Haley, a afirmat că ar putea fi ‘cea mai urmărită din istorie’, transmite dpa, potrivit agerpres.

Nikki Haley a anunţat iniţial că reuniunea, programată de ora 14:00 GMT, va avea ca temă ‘agresiunea destabilizatoare şi susţinerea terorismului din partea Iranului’, dar ulterior a extins agenda la ‘neproliferarea armelor de distrugere în masă’.

Citeşte şi: După ce s-a întâlnit cu Viorica Dăncilă, viitorul şef al Comisiei Europene ‘a rămas tablou’: ‘Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România’

Au existat speculaţii despre faptul că această modificare s-a făcut pentru evitarea unei confruntări directe cu preşedintele iranian Hassan Rouhani.

Potrivit Cartei ONU, statul pe al cărui teritoriu are loc o reuniune a Consiliul de Securitate are dreptul de a fi reprezentat şi de a lua cuvântul la şedinţă.


În discursul său de marţi în Adunarea Generală, preşedintele iranian Rouhani l-a acuzat pe omologul său american de ‘slăbiciune a intelectului’ şi de ‘călcare în picioare a regulilor globale şi subminarea instituţiilor internaţionale’.

Citeşte şi: Fostul premier francez are aspiraţii mari: ‘Vreau să fiu primarul Barcelonei!’

Declaraţii lui Rouhani au fost o referire directă la discursul lui Trump în acelaşi for, în care liderul de Casa Albă a elogiat suveranitatea Statelor Unite şi a apărat decizia Washingtonului de a se retrage din acordul nuclear multilateral semnat cu Teheranul în 2015.

Printre alţi lideri aşteptaţi să se adreseze reuniunii Consiliul de Securitate se află şeful statului francez, Emmanuel Macron, preşedintele polonez, Andrzej Duda, cel al Boliviei, Evo Morales, prim-ministrul britanic Theresa May şi premierul olandez Mark Rutte. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care în mod uzual ia cuvântul la reuniunile Consiliului atunci când participă, va fi prezent la şedinţa de miercuri, dar nu intenţionează să se adreseze în acest cadru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.