Donald Trump nu vrea imigranţi din FUNDĂTURI ca Haiti sau state africane. Care sunt favoriţii preşedintelui SUA?

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a comis un nou exces verbal joi în timpul unei întâlniri cu parlamentari la Casa Albă pe tema imigraţiei, calificând ţări precum Haiti, El Salvador (America Centrală) sau state de pe continentul african drept ‘fundături’ (“shithole countries”), relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Miliardarul a primit în Biroul Oval mai mulţi senatori, între care republicanul Lindsey Graham şi democratul Richard Durbin, pentru a discuta despre un proiect comun al celor două partide ce vizează limitarea reunificării familiilor şi restrângerea accesului la “Loteria Vizelor – Green Card”. În schimb, acordul permite evitarea expulzării a mii de tineri, care au venit în perioada copilăriei în SUA.


Citeşte şi: Donald Trump îşi ANULEAZĂ vizita în Marea Britanie

‘De ce am avea nevoie de toate aceste persoane care vin aici din astfel de fundături’, s-a întrebat retoric Trump în timpul discuţiilor, potrivit cotidianului menţionat care citează mai multe surse anonime.

Potrivit acestora, magnatul devenit preşedinte se referea la ţări din Africa, precum şi la statul Haiti din America Centrală, explicând că SUA ar trebui mai degrabă să primească imigranţi din Norvegia, declaraţia sa intervenind după o întâlnire cu premierul norvegian în ajun.

Conform aceleiaşi surse, senatorii prezenţi au fost deranjaţi de aceste afirmaţii.

Citeşte şi: 600 de oameni au rămas blocaţi într-un tren din Japonia

Casa Albă nu a negat faptul că preşedintele american a făcut aceste remarci.

‘Unele personalităţi politice de la Washington aleg să lupte pentru ţări străine, dar preşedintele Trump va lupta întotdeauna pentru poporul american’, a subliniat un purtător de cuvânt al executivului, Raj Shah, într-un comunicat.

‘Ca alte naţiuni cu o imigraţie bazată pe merit, preşedintele Trump se luptă pentru soluţii durabile care să ne întărească ţara prin acceptarea celor care să contribuie la societatea noastră, la creşterea economiei noastre, asimilând naţiunea noastră mare’, a spus acesta în continuare.

Parlamentarii au venit la Casa Albă pentru a evoca discuţiile între responsabilii celor două partide pentru a încadra aşa-numiţii ”dreamers” (visători), tineri fără documente sosiţi în SUA pe când erau copii şi care au beneficiat de aşa-numitul programa DACA (Deferred Action for Childhood Arrival), moştenit de la administraţia preşedintelui Barack Obama.

Citeşte şi: Zeci de persoane sunt date dispărute după dezastrul natural din California – VIDEO

Negocierile cu privire la acest subiect decurg dificil între Casa Albă şi parlamentari.

În septembrie, preşedintele Donald Trump a abrogat programul care a permis unui număr de 690.000 de tineri, care au intrat ilegal în SUA pe când erau copii să lucreze şi să studieze în mod legal, protejându-i în acelaşi timp de deportare. El a dat termen Congresului până la 5 martie să ajungă la un compromis. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.