StiripesurseExterneDonald Tusk, despre referendumul din R. Moldova: O 'naţiune curajoasă'

Donald Tusk, despre referendumul din R. Moldova: O ‘naţiune curajoasă’

Publicat:

Donald Tusk, despre referendumul din R. Moldova: O „naţiune curajoasă”

Premierul polonez Donald Tusk a salutat luni votul din Republica Moldova, o “naţiune curajoasă”, pentru aderarea la UE, precum şi plasarea în frunte a preşedintei în exerciţiu şi candidatei proeuropene Maia Sandu la primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit stiripesurse.

“Exasperează Moscova, impresionează Europa, îşi salvează ţara încă o dată – aceasta este Maia Sandu. Un mare lider şi o naţiune curajoasă”, a scris fostul şef al Consiliului European pe reţeaua de socializare X, comentând victoria votului “da” la referendumul privind principiul intrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

După o cursă lungă în care a condus tabăra “nu”, tabăra favorabilă aderării la UE a preluat în cele din urmă avantajul luni dimineaţă (50,28%), cu câteva mii de voturi, datorită votului din diaspora, după ce au fost numărate aproape 99% din buletine.

Referendumul privind apartenenţa la UE şi primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova au avut loc duminică, într-un climat de interferenţă “fără precedent” din partea Rusiei, a anunţat luni Comisia Europeană, în timp ce Moscova a denunţat la rândul său “anomalii” în numărarea voturilor.


După ce a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, Maia Sandu se pregăteşte acum pentru o luptă strânsă la începutul lunii noiembrie împotriva lui Alexandr Stoianoglo, un candidat susţinut de socialiştii pro-ruşi, înainte de alegerile parlamentare cruciale din vara anului 2025.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.