StiripesurseȘtirile zileiDonald Tusk: 'Nu există o Europă sigură fără o Moldovă sigură'

Donald Tusk: ‘Nu există o Europă sigură fără o Moldovă sigură’

Publicat:

Nu există o Europă sigură fără o Moldovă sigură. Afirmația a fost făcută astăzi de către prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, în cadrul unei conferințe comune cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Oficialul polon, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a transmis un mesaj ferm de solidaritate europeană, subliniind că securitatea continentului este indisolubil legată de securitatea Moldovei, comunică MOLDPRES.

„Nu există o Uniune Europeană sigură, nu este o Polonie sigură, nu va fi o Franță sigură și nicio Germanie sigură fără o Republică Moldova independentă și sigură”, a afirmat Tusk.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Oficialul polonez a declarat că pentru el este „o onoare profund personală” să participe la aniversarea independenței Republicii Moldova și să transmită sprijinul întregii Uniuni Europene. El a subliniat că moldovenii au demonstrat curaj și determinare în momentele dificile, inclusiv atunci când au fost supuși șantajului energetic sau campaniilor de dezinformare.

„Ați reușit să faceți lucruri incredibile. V-ați păstrat demnitatea, condiția morală și intelectuală și ați ales drumul corect – cel european. Chiar dacă nu este un drum ușor, ați arătat că Moldova are puterea să reziste și să meargă înainte”, a spus Donald Tusk.


Premierul Poloniei a comparat parcursul Republicii Moldova cu experiența istorică a Poloniei pe calea integrării europene, amintind că și Varșovia a trecut prin ani dificili înainte de aderare.

„Știu ce înseamnă să ai răbdare și să crezi că imposibilul devine posibil. Moldova este astăzi pe partea corectă a istoriei”, a adăugat el.

Tusk a evidențiat și rolul Moldovei ca „țară a păcii” în regiune, remarcând solidaritatea cu Ucraina și sprijinul oferit refugiaților de la începutul războiului declanșat de Rusia.

„Europa este o cultură a păcii. Alegând Uniunea Europeană, Moldova alege pacea și stabilitatea, în opoziție cu războiul și agresiunea Rusiei”, a subliniat liderul polonez.

În încheiere, Donald Tusk a transmis că Republica Moldova este dorită în Uniunea Europeană și că eforturile depuse pentru reforme și modernizare vor fi recunoscute.

„Europa va fi mai puternică cu Moldova. Prietenii voștri sunt aici, alături de voi. Vă susținem aspirațiile și vom merge împreună înainte”, a conchis premierul polonez.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, efectuează astăzi o vizită oficială la invitația șefei statului Maia Sandu.

Vizita are loc cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Seara, după ora 20:00, președinta țării, alături de înalții oaspeți, vor urca pe scena din Piața Marii Adunări Naționale pentru a se adresa cetățenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului. Țânțarii sunt identificați după zgomotul făcut de insecte în...

Piese inedite ale lui David Bowie, înregistrate în 1965, vor fi lansate în premieră

O serie de înregistrări inedite realizate de David Bowie în 1965, pe vremea când cânta sub numele Davy Jones, vor fi lansate oficial pe...

Topul celor mai bune orașe din lume pentru locuit. Copenhaga urcă pe primul loc în 2026

Copenhaga este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026, potrivit clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), care evaluează 173...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.