StiripesurseȘtirile zileiDorin Junghietu pleacă la Atena să prezinte reformele energetice ale Moldovei

Dorin Junghietu pleacă la Atena să prezinte reformele energetice ale Moldovei

Publicat:

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, va participa în perioada 8-10 iulie la cea de-a 30-a ediție a reuniunii Economist Government Roundtable, organizată de The Economist Group la Atena, una dintre cele mai prestigioase foruri internaționale dedicate dialogului privind geopolitica, economia și securitatea energetică.

Evenimentul va reuni șefi de stat și de guvern, miniștri, lideri ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale.

Citeşte şi: O problemă tehnică provoacă haos la PTF Giurgiulești–Galați – Stiripesurse.md

„La eveniment sunt așteptați înalți demnitari europeni și internaționali, inclusiv președintele Republicii Elene, Konstantinos Tasoulas, președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, precum și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola”, informează Ministerul Energiei într-un comunicat.

În cadrul panelului dedicat potențialului Europei de Sud-Est și al Mediteranei de Est de a deveni hub-uri energetice regionale, ministrul Dorin Junghietu va prezenta progresele Republicii Moldova în consolidarea securității energetice, dezvoltarea interconexiunilor cu Uniunea Europeană și integrarea în piața energetică europeană.


Ediția din acest an se desfășoară sub genericul „Progres într-o perioadă de transformări majore: geopolitică, creștere economică și tehnologie” și va aborda impactul schimbărilor geopolitice asupra securității, competitivității și independenței energetice a Europei, precum și rolul tehnologiilor în dezvoltarea economiilor viitorului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE atenţionează asupra escrocheriilor în numele furnizorilor de energie electrică

Consumatorii din Republica Moldova sunt avertizați să fie atenți la o nouă schemă de fraudă. Persoane necunoscute se folosesc de numele furnizorilor de energie...

SIS va elimina conținutul online cu caracter terorist

Serviciul de Informații și Securitate va putea dispune eliminarea conținutului online cu caracter terorist. Un proiect de lege elaborat de SIS și promovat de...

Burse de merit și facilități la admiterea în învățământul profesional tehnic și superior pentru elevii de etnie romă

Elevii și tinerii de etnie romă vor putea beneficia de burse de merit de 1200 de lei și de facilități la admiterea în învățământul...

Militarii moldoveni vor defila pe Champs-Élysées

Grupul port drapel ai Companiei Gărzii de Onoare al Armatei Naționale va participa la parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naționale a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.