StiripesursePoliticăDorin Recean, în dialog cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain...

Dorin Recean, în dialog cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset

Publicat:

Progresele înregistrate în procesul de reformare a justiției, provocările hibride cu care se confruntă Republica Moldova, dar și situația energetică din țara noastră au fost discutate la întrevederea premierului Dorin Recean cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset

Șeful Executivului a apreciat asistența acordată de Consiliul Europei și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, menționând că, pe fundalul amenințărilor hibride și al interferențelor străine, țara noastră își urmează ferm obiectivul de modernizare după modelul statelor UE.

Potrivit premierului, reforma justiției rămâne fundamentală pentru a atinge progrese pe celelalte dimensiuni și a asigura sustenabilitatea reformelor lansate în alte domenii. În prezent, autoritățile rămân concentrate pe exercițiul de evaluare a integrității judecătorilor și procurorilor, combaterea corupției și transpunerea legislației europene pe segmentul justiției.

O altă preocupare a Executivului ține de gestionarea provocărilor din sectorul energetic, în urma crizei create de Federația Rusă, care a lăsat consumatorii din regiunea transnistreană fără gaze naturale și, respectiv, fără căldură și apă caldă. Premierul a menționat că, datorită suportului Uniunii Europene, de la 1 februarie 2025, livrările de gaze și energie electrică către malul stâng au fost reluate, iar autoritățile continuă să acționeze pentru a spori reziliența și independența energetică a Moldovei.

Oficialii au mai discutat despre măsurile necesare pentru consolidarea statului de drept, importanța prevenirii atacurilor asupra democrației și combaterea provocărilor hibride cu care se confruntă țara noastră – atacuri cibernetice, propagandă și dezinformare.


Vizita secretarului general al Consiliului Europei are loc în contextul marcării a 30 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei în 2025, precum și al lansării unui nou plan de acțiuni pentru următorii patru ani. Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028 va sprijini reformele democratice, consolidarea statului de drept și protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.