StiripesurseȘtirile zileiDouă avioane ale aviaţiei militare indiene s-au prăbuşit, cel puţin un...

Două avioane ale aviaţiei militare indiene s-au prăbuşit, cel puţin un pilot rănit

Publicat:

Două aparate ale aviaţiei militare indiene s-au prăbuşit sâmbătă după ce au intrat în coliziune în cursul unui exerciţiu la Madhya Pradesh, la circa 300 km sud de capitala New Delhi, a declarat poliţia locală, citată de AFP şi EFE, potrivit agerpres.

“A avut loc un accident, dar încă aşteptăm detalii”, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ale ţării, comandantul de escadrilă Ashish Moghe, adăugând că în acest moment este ‘prea devreme pentru a evalua faptele’.

Citește și : Cel puţin opt morţi într-un atac armat la o sinagogă din Ierusalimul de Est

Agenţia indiană de presă ANI, citând surse anonime din domeniul apărării, a relatat că un avion Suhoi-30 cu doi piloţi la bord şi un aparat Mirage 2000 pilotat de un militar s-au prăbuşit în această dimineaţă în districtul Morena, situat în statul Madhya Pradesh din centrul ţării.

Televiziunea NDTV din New Delhi a arătat imagini de la locul prăbuşirii, cu părţi din fuzelajul unuia dintre avioane arzând şi grupuri de localnici în preajmă.


“Am localizat fragmentele unuia dintre avioane şi am găsit un pilot rănit în pădurile de la Pahadgarh”, a indicat ofiţerul de poliţie Dharmender Gaur.

“Celălalt avion trebuie să se fi prăbuşit mai departe şi am trimis echipe pentru a-l localiza”, a adăugat el.

Mai multe aparate ale aviaţiei militare indiene au fost deja implicate în accidente.

În octombrie, cinci soldaţi şi-au găsit moartea după ce elicopterul lor s-a prăbuşit în statul Arunachal Pradesh, în nord-estul ţării, în apropiere de frontiera militarizată şi disputată cu China.

Citește și : Cheia rezolvării conflictului din Ucraina este la Biden, dar acesta nu o foloseşte

Acesta era al doilea accident de elicopter survenit în octombrie în acelaşi stat. Cu câteva săptămâni mai devreme, un alt elicopter se prăbuşise în apropierea oraşului Tawang, pilotul său pierzându-şi viaţa.

În decembrie 2021, fostul şef de stat major al armatei Indiei, Bipin Rawat, făcea parte din cele 13 persoane ucise în cursul prăbuşirii unui elicopter Mi-17 de fabricaţie rusă, care îl transporta spre o bază a armatei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.