StiripesurseDiasporaDouă avioane încărcate cu muniţii de artilerie de mare calibru, destinate...

Două avioane încărcate cu muniţii de artilerie de mare calibru, destinate Ucrainei, au decolat din Spania

Publicat:

Două avioane încărcate cu muniţii de artilerie de mare calibru, ce fac parte din ajutorul militar promis Ucrainei de către Spania, au decolat miercuri de la baza spaniolă Rota, livrarea urmând să fie efectuată cu sprijinul unei ţări aliate neprecizate, relatează agenţia EFE, citând un anunţ al Ministerului spaniol al Apărării, potrivit agerpres

Aceste două avioane sunt primele din cele cinci sau şase transporturi prin care Spania va trimite Ucrainei 75 de paleţi de muniţii, ajutor cerut de Kiev ”cu cea mai înaltă prioritate”, armata ucraineană având nevoie de mari cantităţi de muniţii în războiul împotriva Rusiei.

Citește și : Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa sunt iar în creştere

În plus, răspunzând cererii Kievului de a-i furniza urgent materiale şi uniforme militare adaptate condiţiilor de iarnă, din Spania au plecat deja primele şase camioane cu astfel de transporturi. Alte patru camioane, dintr-un total de 25, vor pleca luni, livrările fiind eşalonate în aşa fel încât autorităţile ucrainene să nu-şi satureze capacităţile de stocare şi distribuţie.

De asemenea, tot în urma solicitării venite din partea Kievului la reuniunea de la Praga a miniştrilor europeni ai apărării, Spania va trimite Ucrainei până pe 6 septembrie un ajutor constând în materiale sanitare.


Spania va participa şi la acţiunile de instruire a soldaţilor ucraineni în folosirea armamentului occidental furnizat armatei ucrainene pentru a lupta contra agresiunii ruse, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Madrid.

Citește și : Platforma de socializare a lui Donald Trump, INTERZISĂ în Google Play

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.