Două baraje din regiunea Mongolia Interioară s-au prăbuşit în urma ploilor torenţiale

Publicat:

Două baraje din regiunea autonomă Mongolia Interioară, situată în nordul Chinei, s-au prăbuşit în urma ploilor torenţiale, a anunţat luni ministerul Apelor, subliniind riscurile asupra siguranţei populaţiei reprezentate de infrastructura învechită în timpul sezonului ploios din cursul verii, informează Reuters, potrivit agerpres.

Barajele, aflate în oraşul Hulunbuir din Mongolia Interioară, s-au prăbuşit duminică după-amiază. Acestea au format rezervoare cu o capacitate combinată de stocare a apei de 46 milioane de metri cubi, potrivit Ministerului Resurselor de Apă din China.


Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

Locuitorii din aval au fost evacuaţi, nefiind consemnate victime, a indicat instituţia.

Ministerul a precizat că, în medie, 87 de milimetri de precipitaţii sub formă de ploaie au căzut în Hulunbuir în acest weekend şi 223 de milimetri au fost consemnaţi la staţia de monitorizare din Morin Dawa.

Fenomenele meteorologice extreme au afectat mai multe regiuni ale lumii în ultimele săptămâni, cu inundaţii în Europa şi valuri de caniculă în America de Nord, crescând temerile cu privire la efectele schimbărilor climatice.

Autorităţile guvernamentale locale din Hulunbuir au declarat pe contul oficial de WeChat că 16.660 de persoane au fost afectate, iar peste 21.000 de hectare de terenuri agricole au fost inundate. Poduri şi alte infrastructuri de transport au fost de asemenea distruse de ape.

Filmările distribuite pe reţelele sociale chineze au prezentat unul dintre baraje luat de ape, ceea ce a condus la inundarea terenurilor din zonă.

China are peste 98.000 de rezervoare utilizate pentru controlul inundaţiilor, generarea de energie electrică şi facilitarea transportului de mărfuri. Peste 80% dintre acestea au o vechime de patru decenii sau mai mult, iar unele prezintă riscuri asupra siguranţei populaţiei, după cum au recunoscut autorităţile guvernamentale.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

Din cauza lipsei resurselor financiare, nu au fost finalizate evaluările obligatorii de siguranţă la aproape o treime dintre baraje, a declarat Wei Shanzhong, ministru adjunct al Resurselor de Apă în timpul unei informări de presă din acest an, notează Reuters.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Cooperarea moldo-comunitară în vederea consolidării sistemului național de sănătate, precum și evoluțiile pe...

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru...

Mitropolitul Vladimir s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Chișinău

Mitropolitul Vladimir s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Chișinău Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove, subordonată Patriarhiei Rusiei, a anunțat vineri că l-a primit în vizită...

Când va avea loc prima sesiune de screening în procesul de negociere cu UE

Când va avea loc prima sesiune de screening în procesul de negociere cu UE Prima sesiune de screening în procesul de negociere cu Uniunea Europeană...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.