StiripesurseȘtirile zileiDouă explozii au avut loc în centrul capitalei Somaliei, Mogadishu

Două explozii au avut loc în centrul capitalei Somaliei, Mogadishu

Publicat:

Două explozii urmate de focuri de armă s-au produs sâmbătă pe o stradă din Mogadiscio unde se află ministere ale guvernului somalez, informează agenţiile internaţionale de presă. Patru persoane au fost ucise şi 11 rănite, potrivit unui bilanţ oferit Reuters de un ofiţer de poliţie şi de serviciile de ambulanţă, scrie Agerpres.

Martori spun că o explozie puternică a fost urmată de una mai slabă în apropierea Ministerelor Lucrărilor Publice şi Muncii. Apoi au continuat să se audă focuri de armă.

Citește și : Forţele Democratice Siriene proclamă victoria împotriva islamiștilor în Siria

Operaţiunea a fost revendicată de gruparea islamistă shebab, afiliată al-Qaida, potrivit AFP.

Insurgenţii shebab obişnuiesc să comită astfel de operaţiuni în capitala Somaliei. La începutul lunii martie, cel puţin 20 de persoane au fost ucise într-un atac shebab în Mogadiscio, care a dus la un asediu de aproximativ 22 de ore.


Islamiştii au revendicat şi un atac cu maşină-capcană soldat cu patru morţi şi nouă răniţi pe 7 martie, lângă un restaurant din capitala Somaliei, în apropierea palatului prezidenţial.

Cel mai grav atac al grupării teroriste somaleze a avut loc în Mogadiscio în octombrie 2017 cu camioane-capcană care au provocat peste 500 de morţi, aminteşte EFE.

Citește și : Procurorul special Mueller nu recomandă noi inculpări în cadrul anchetei ruse (presa)

Alungaţi din Mogadiscio în 2011, luptătorii jihadişti shebab au pierdut apoi principalele lor bastioane, dar controlează încă vaste zone rurale de unde conduc operaţiuni de gherilă şi atentate sinucigaşe, inclusiv în capitala Somaliei, asupra unor obiective guvernamentale, civile sau de securitate. Ei luptă contra a ceea ce consideră drept o influenţă eretică şi străină şi doresc să stabilească un stat islamic bazat pe o interpretare strictă a legii sharia.

Somalia este într-o stare de război şi haos din 1991, când a fost înlăturat dictatorul Mohamed Siad Barre, lăsând ţara fără un guvern eficient şi în mâinile miliţiilor islamiste şi luptătorilor, scrie EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.