Două ONG-uri denunţă o ‘frenezie a execuţiilor’ în Iran

Publicat:

Două organizaţii neguvernamentale, între care Amnesty International au denunţat miercuri o “frenezie a execuţiilor” în Iran, unde peste 250 de persoane au fost supuse pedepsei capitale în primele şase luni ale anului “în urma unor procese sistematic inechitabile”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În cursul primului semestru al anului 2022, autorităţile iraniene au executat în medie cel puţin o persoană zilnic”, denunţă Diana Eltahawy, director adjunct pentru Africa de Nord şi Orientul Mijlociu la Amnesty International, într-un comunicat.


Citeşte şi: Ucraina vrea să obţină 15-20 de miliarde de dolari de la FMI – Black News

“Aparatul de stat procedează la omucideri pe scară largă în toată ţara în cadrul unei ofensive odioase împotriva dreptului la viaţă”, continuă ea.

Ca urmare a acestei “frenezii a execuţiilor”, în “ritm înspăimântător”, Iranul ar putea depăşi foarte repede numărul, deja foarte ridicat, al pedepselor aplicate în 2021, adică 314, potrivit comunicatului.

Din cele 251 de execuţii înregistrate de la 1 ianuarie până la 30 iunie 2022, “cifrele reale sunt fără îndoială mai ridicate”, 146 de condamnaţi fiind declaraţi vinovaţi de omor “în cadrul unei practici bine stabilite a execuţiilor sistematice”, conform aceluiaşi text.

În Iran, amintesc cele două ONG, pedeapsa cu moartea se pronunţă în urma unui proces “sistematic inechitabil”, mărturisirile “obţinute sub tortură fiind reţinute în mod curent drept probe”.

Cel puţin 86 de alţi condamnaţi au fost executaţi pentru infracţiuni legate de legislaţia privind drogurile care, “potrivit dreptului internaţional, nu ar trebui să fie pasibile cu pedeapsa capitală”, subliniază cele două ONG.

“Acest vârf al execuţiilor, în special în public, demonstrează încă o dată că Iranul înregistrează un decalaj în raport cu restul lumii, în timp ce 144 de ţări au eliminat pedeapsa cu moartea în drept şi în practică”, îşi exprimă regretul Roya Boroumand, director executiv al Centrului Abdorrahman Boroumand pentru drepturile omului în Iran, organizaţie neguvernamentală iraniană co-semnatară a textului.

În iunie, cel puţin 12 persoane au fost executate într-o singură zi în provincia Alborz (nord-vest), precum şi în Sistan şi Balochistan (sud-est).

Citeşte şi: Rusia a capturat cea mai mare centrală electrică pe cărbune din Ucraina – VIDEO – Black News

Iranul, potrivit societăţii civile, cunoaşte o represiune majoră în timp ce protestele continuă împotriva condiţiilor de trai existente în contextul gravei crize economice prin care trece ţara.

Activişti sindicali, intelectuali, dar şi cineaşti au fost arestaţi, ca de pildă regizorul Mohammad Rasoulof, al cărui film “Diavolul nu există” despre pedeapsa cu moartea în Iran, a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de film de la Berlin în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.