StiripesurseSintezeDouă surori saudite încearcă să fugă de familia lor, dar nu...

Două surori saudite încearcă să fugă de familia lor, dar nu sunt lăsate de autoritățile de la Riad

Publicat:

Două surori din Arabia Saudită au fost interceptate pe aeroportul din Hong Kong de diplomaţi din ţara lor, în timp ce încercau să scape de familie, refugiindu-se în Australia, transmite Reuters, care îl citează pe avocatul celor două femei, după cum relatează și agerpres.

Incidentul a avut loc în timpul vizitei la Beijing a prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman. Este al doilea caz de acest gen, la numai o lună după ce o altă tânără din Arabia Saudită, Rahaf Mohammed Al-Qunun, a obţinut în cele din urmă azil în Canada, reuşind astfel să se sustragă urmăririi familiei şi a autorităţilor de la Riad.

Citește și: Chiar dacă Trump a anunțat retragerea totală, SUA mențin 200 de soldați în Siria

Avocatul surorilor, Michael Vidler, nu le-a dezvăluit identitatea, dar a afirmat că “aceste femei curajoase, tinere şi inteligente au trăit cu frică, ascunse şi într-o situaţie incertă în Hong Kong”, de unde doreau să ajungă într-o altă ţară, “într-un loc sigur”.

Tinerele – una de 18, cealaltă de 20 de ani – care au renunţat la credinţa musulmană, au sosit în Hong Kong în septembrie anul trecut. Ele au fugit de familie în timpul unei vacanţe în Sri Lanka şi aveau deja rezervări pentru un zbor către Australia. Ele şi-au informat avocatul că zborul de legătură a fost anulat, iar mai mulţi oficiali au încercat să le îmbarce într-o cursă aeriană către Riad. Surorile susţin, fără a preciza cum au aflat, că era vorba de consulul general al Arabiei Saudite în Hong Kong şi de adjunctul acestuia.


Consulatul saudit nu a răspuns vineri solicitării Reuters de a comenta informaţiile.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a comunicat agenţiei, prin e-mail, că nu poate decide asupra statutului de refugiat în Hong Kong şi că nu comentează cazuri individuale.

Poliţia din Hong Kong a declarat doar că a primit un raport din partea a “două femei expatriate” şi că anchetează, dar nu a dat alte detalii. Departamentul pentru imigrare al acestui teritoriu revenit în 1997 sub suveranitatea Chinei a refuzat să discute despre cazuri individuale. Nici Geng Shuang, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, nu a fost în măsură să furnizeze informaţii.

Citește și: Fiii lui El Chapo sunt inculpați și ei pentru trafic de droguri

Reglementările din Arabia Saudită cer ca femeile să obţină permisiunea de a călători de la un bărbat cu rol de tutore.

Presa locală din Hong Kong, preluată de EFE, consemnează şi alte precizări ale lui Vidler, care este specializat ca avocat în drepturile omului: paşapoartele celor două surori au fost invalidate, iar ele pot rămâne legal în Hong Kong doar până pe 28 februarie. Potrivit ziarului China Morning Post, tatăl lor este un funcţionar al sistemului penitenciar saudit, iar unchiul lor lucrează în Ministerul de Interne de la Riad. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.