StiripesurseȘtirile zileiDRAMĂ Un imobil s-a prăbuşit în Mumbai; cel puţin doi morţi,...

DRAMĂ Un imobil s-a prăbuşit în Mumbai; cel puţin doi morţi, peste 30 de persoane căutate sub dărâmături

Publicat:

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui imobil joi dimineaţă într-o zonă dens populată din Mumbai, capitala economică a Indiei, în timp ce alte peste 30 de persoane sunt prinse sub dărâmături, relatează Reuters.

Agenţia de presă France Presse relatase anterior că echipele de salvare caută să recupereze în jur de 40 de persoane prinse sub dărâmăturile clădirii prăbuşite.

Clădirea cu patru etaje, situată într-o zonă comercială din centrul acestei metropole indiene, s-a prăbuşit joi dimineaţa la ora locală 08:40 (03:10 GMT).

“Estimăm că în jur de 40 de persoane sunt prinse sub dărâmături şi o echipă de 43 de persoane efectuează operaţiuni de salvare”, a indicat pentru AFP un responsabil al unităţii de gestionare a dezastrelor.

Opt sau nouă familii trăiau în clădirea respectivă, conform acestuia.


Potrivit Reuters, cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în urma dezastrului, iar alte opt au fost recuperate în viaţă, în timp ce operaţiunile de salvare continuă.

“Operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare. Am trimis 12 autospeciale. Ambulanţele au sosit la faţa locului pentru a transporta victimele la spital”, a indicat un responsabil indian.

Clădirile se prăbuşesc frecvent în India, în special în perioada ploilor torenţiale provocate de muson, care durează din iunie până în septembrie în partea subcontinentală a ţării.

Ploi puternice au paralizat săptămâna aceasta Mumbai, antrenând oprirea forţată a activităţii multor instituţii în agitata capitală economică a Indiei şi decesul a 10 persoane.

De altfel şi în cazul dat poliţia suspectează că ploile abundente din ultimul timp ar fi putut şubrezi clădirea, mai ales că toate imobilele din acest cartier sunt vechi.

În 2013, 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unei clădiri dintr-un cartier rezidenţial, într-una dintre cele mai grave tragedii de acest gen din Mumbai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ADN de mamut lânos, descoperit în excremente fosilizate de veveriță vechi de până la 700.000 de ani

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o cantitate impresionantă de ADN antic provenind de la animale dispărute și specii actuale în excremente fosilizate...

Dacă mângâi mereu pisicile, psihologii spun că ai aceste trăsături de personalitate

Nu poți trece pe lângă o pisică fără s-o mângâi? Psihologii spun că nu e întâmplător. Iată ce trăsături de personalitate ai, cel mai...

Șeful poliției ucrainene susține că rușii angajează adolescente ca să atragă soldați ucraineni pentru a-i ucide

Șeful poliției ucrainene a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide soldați ucraineni. Ivan Vîhivski a vorbit după arestarea unei fete de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.