Oamenii legii au documentat, pe parcursul acestei luni, mai multe persoane bănuite de creșterea, păstrarea și întrebuințarea drogurilor pe teritoriul raioanelor Cahul și Cantemir.
Citește și: Blocul „fără Inima”! Partidul lui Vlah – exclus din cursa electorală
În timpul percheziției autorizate la domiciliile a trei persoane de 34, 43 și 44 de ani, polițiștii au depistat substanțe narcotice în valoare de circa 150 000 de lei, arme și muniții deținute ilegal. Drogurile, dar și munițiile au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a altor persoane implicate.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 1 la 6 ani.











