StiripesurseJustiţieDublu omor la Nisporeni: un bărbat reținut, suspectat că și-ar fi...

Dublu omor la Nisporeni: un bărbat reținut, suspectat că și-ar fi ucis rudele

Publicat:

Polițiștii din Nisporeni au reținut un bărbat de 48 de ani, suspectat de dublu omor, după ce ieri au fost descoperite cadavrele a două femei, mamă și fiică, într-o gospodărie din oraș.

La fața locului, oamenii legii au constatat că femeia de 42 de ani prezenta o plagă la nivelul gâtului, iar fiica acesteia, în vârstă de 19 ani, a fost găsită decedată în curtea gospodăriei.

Expertizele laboratorului criminalistic au confirmat că ambele victime au fost omorâte. Potrivit primelor cercetări, suspectul, rudă a victimelor, ar fi acționat din răzbunare și a încercat să însceneze suicidul fiicei pentru a ascunde urmele crimei.

Poliția a inițiat o cauză penală pentru omor, iar suspectul urmează să fie reținut pentru 72 de ore în vederea continuării urmăririi penale.

Conform legislației în vigoare, persoana vinovată riscă între 15 și 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.