Duel final între Rishi Sunak şi Liz Truss pentru succesiunea lui Boris Johnson

Publicat:

Fostul ministru de finanţe Rishi Sunak şi actuala şefă a diplomaţiei, Liz Truss, s-au calificat miercuri în ultima fază a cursei pentru succesiunea premierului britanic Boris Johnson, transmite AFP, potrivit agerpres

Rishi Sunak a obţinut 137 de voturi ale deputaţilor conservatori, devansându-le pe Liz Truss (113 de voturi) şi Penny Mordaunt, secretar de stat pentru comerţ exterior, eliminată din competiţie (105 voturi), conform rezultatelor anunţate de Graham Brady, responsabil cu organizarea scrutinului intern.


Citește și : Turcia anunţă noi prospecţiuni de gaze în estul Mării Mediterane

Învingătorul final va fi desemnat printr-un vot prin corespondenţă deschis celor 200.000 de membri ai Partidului Conservator.

Numele noului şef al partidului, care va deveni şi prim-ministru al Marii Britanii, va fi anunţat pe 5 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.