Valeria Vulpe (40 ani) este din Republica Moldova, iar în 2004 a plecat să studieze în America. A urmat o carieră de peste 10 ani în statistică, lucrând pentru corporații americane, printre care și Google. La un moment dat, și-a dat seama că tot ce vrea să facă în viață este stand-up comedy.
Cele mai multe dintre glumele făcute în spectacolele sale sunt legate de țara sa natală: „Foarte rar cineva din public știe măcar unde este Moldova. Dar asta mă ajută enorm”, recunoaște comedianta, într-un interviu pentru publicul HotNews.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Valeria Vulpe a urcat pe multe scene din Marea Britanie și SUA printre care și Wembley unde a performat în fața a 13.0000 de spectatori, în deschiderea show-ului lui Ricky Gervais.
„Mă uitam prin documentele mele și pe certificatul de naștere scrie: născută în Moldova. Mama mea spune: născută în Uniunea Sovietică. Bunica spune: născută în România. Stră-stră-străbunica spune: născută în Imperiul Otoman. Pentru o familie care nu a părăsit niciodată satul, am călătorit destul de mult. Cine mai are nevoie de vacanțe când ai dușmani puternici? Și ăsta e sloganul Moldovan Airlines”.
Aceasta este una dintre glumele pe care Valeria Vulpe le face în show-urile sale, în fața publicului vorbitor de limbă engleză. „Mi-e dragă Moldova, dar nu îi fac dreptate tot timpul”, recunoaște comedianta în interviul pentru HotNews.
„Nu am teme tabu”
– Dacă ați putea să descrieți stand up-ul în câteva cuvinte, care ar fi acestea?
– Valeria Vulpe: Bucurie, comunicare și conectare.
– Un subiect mult discutat în umor este dacă toate temele pot fi acceptate pentru a face glume sau unele subiecte sunt tabu pentru dumneavoastră?
– Eu cred că toate temele sunt admise, atâta timp când sunt abordate cu iscusință. Cu cât teritoriul este mai sensibil, cu atât mai multă muncă, iscusință și sensibilitate trebuie să ai. De aceea, nu cred că eu am teme tabu, dar am teme care, dacă nu sunt sigură de gluma pe care am scris-o, nu o să o fac, pentru că știu că s-ar putea să nu meargă bine.
Deci nu există teme care nu le-aș aborda, doar teme pe care încă nu știu cum să le abordez.
– Aveți o glumă sau un episod din activitatea dumneavoastră, pe care-l considerați acum cel mai nereușit? Sau o glumă care vă reprezintă cel mai bine?
– Cred că dacă a fost o glumă nereușită, n-am mai spus-o și am uitat-o. Dar depinde foarte mult de public. Câteodată se întâmplă ca o glumă făcută de mine și care funcționează în majoritatea cazurilor să nu fie apreciată de un anumit public. Au fost cazuri.
Eu nu vorbesc foarte mult despre mine în stand-up, dar glumele pe care le-am postat despre Moldova, despre unde se află (n.r- pe hartă), cu unele aspecte lejer politice, cred că au fost cele mai reușite de până acum.
– Există o persoană care v-a inspirat, un model în umor?
– Există mai mulți oameni care m-au inspirat, cel mai mult din umorul american. Sunt comedianți care nu mai sunt neapărat contemporani. De exemplu, Mitch Hedberg, care nu mai este în viață, făcea glume scurte – „one liners”, adică o singură frază.
Și Steven Wright, cu care văd că sunt des comparată pe internet. Și el are un stil similar – „deadpan” (un tip de umor care este prezentat cu un aer serios, fără a afișa nicio emoție, în contrast cu ridicolul subiectului relatat – n.r.), cum se spune în engleză. E un stil fără emoții vizibile, foarte sec, fără exuberanță. O frază care te face să te gândești și apoi, eventual, să râzi.
– Cum a fost procesul de acceptare de către publicul cu o mentalitate diferită și care vorbește o altă limbă decât cea natală a dumneavoastră?
– Eu locuiesc în mediul anglofon de 20 de ani și cred că limba este foarte aproape, poate și cultura. Înțeleg mentalitatea americană și britanică. Dar, în același timp, rămân din Moldova. Și există aspecte ale personalității mele care mă ajută în stand-up, tocmai pentru că sunt diferite și par „ciudate” pentru acest public.
Inclusiv accentul sau faptul că nu arăt foarte multe emoții pe față. Asta mă ajută, pentru că eu am ales să joc un personaj.
Când fac stand-up, nu sunt exact eu, așa cum sunt într-o conversație obișnuită. Personajul acesta beneficiază de faptul că este „din altă parte”, este puțin diferit. Dacă aș face un stand-up bazat mai mult pe povești personale, unde trebuie să creezi o conexiune emoțională directă cu publicul, ar fi mai dificil.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
„Ca persoană, sunt destul de emotivă, dar personajul meu nu-și permite asta”
– În ce proporție sunteți dumneavoastră în personajul de pe scenă?
– Sunt gândurile mele, observațiile mele despre viață, politică, geografie. Ideile îmi aparțin. Dar, ca persoană, sunt destul de emotivă. Personajul meu nu își permite asta.
Eu, în viața de zi cu zi, râd foarte mult. Personajul nu râde. Deci este o parte din mine, dar filtrată. De fapt, am mai spus într-un interviu că am lucrat mulți ani la Google, într-un mediu corporatist, unde eram destul de serioasă și rezervată.
Mai strecuram din când în când câte o glumă. Cred că de acolo vine și personajul: aparent serios, profesional, dar care spune câte ceva subtil, care, dacă este observat, îți dai seama că nu e chiar atât de serios.
– Se spune că cei care se ocupă cu umorul au ajuns acolo pentru vindecarea unor traume. Este și cazul dumneavoastră?
– Am discutat des despre tema asta. Eu cred că toți avem traume, nu doar umoriștii. Nu cred că am ajuns la stand-up pentru a-mi vindeca traumele. Dar există un mod de a vedea lumea care nu este conformist și care creează un anumit disconfort.
De exemplu, când vezi lucrurile mai absurd decât sunt prezentate. Umorul ajută să reduci această tensiune. Decalajul dintre cum vezi realitatea și cum o poți exprima într-un context social se micșorează prin umor. Prin glumă poți spune lucruri pe care altfel nu le-ai spune. Și asta te face să te simți mai bine.
– Cine este publicul dumneavoastră? Vin oamenii și pentru o formă de „vindecare”?
– Cred că râsul ne ajută pe toți, cel puțin pe moment. Nu știu pe termen lung. Dar atunci când râzi, mai ales împreună cu alți oameni, se creează o conexiune. Și prin această conexiune se vindecă multe lucruri. Nu pot spune că am un tip clar de public. Vin oameni foarte diferiți. Dar senzația aceea de a râde împreună este una foarte puternică – o bucurie și o conectare care depășește rutina zilnică.
– Care a fost cea mai mare scenă pe care ați urcat?
– Am avut puține spectacole solo, pentru că de obicei fac 10–20 de minute într-un show mai lung. Cel mai important moment a fost când am deschis pentru Ricky Gervais, la Wembley Arena. Acolo erau aproximativ 13.000 de oameni. Până atunci, cel mai mare public fusese într-un teatru de aproximativ 1.000 de persoane.
„Mi-e dragă Moldova, dar nu-i fac dreptate tot timpul”
– Republica Moldova este subiectul central în activitatea dumneavoastră. Cum este prezentată și cum o vedeți de departe?
– Eu o reprezint umoristic. Nu îi fac dreptate tot timpul. Mie îmi e dragă Moldova foarte mult și vin foarte des acasă. Dar avem probleme și avem o istorie tumultuoasă pe care eu o prezint. În general, publicul de aici, deși european, nu cunoaște mai nimic de Moldova. Foarte rar, cineva știe măcar unde este Moldova. Și asta, de fapt, mă ajută enorm.
Îmi mai place și să glumesc cu publicul, să interacționez cu spectatorii și să-i întreb ce știu despre Moldova – și să le fie ușor să recunoască că nu știu nimic. Îmi place să mă joc cu publicul în sensul ăsta.
– Tema relațiilor, des întâlnită în stand up în mai multe țări, în ce măsură este interesantă pentru dumneavoastră ca artist?
– Nu am abordat tema asta până acum foarte mult. Am câteva glume. Dar cumva eu am vrut din start să nu abordez temele astea clasice. Am ales teme mai ciudate. Dar o să ajung și la asta, e inevitabil. E o parte importantă a vieții.
Am avut niște glume unde întrebam audiența, mai ales bărbații, ce înseamnă feminismul. Și din asta ieșeau multe momente amuzante, pentru că bărbații se incomodează și nu știu ce să spună. Se creează o tensiune care pentru umor e foarte importantă. Dar au fost mai mult glume improvizate.
– Ce glume nu ar înțelege publicul din Moldova?
– Nu știu există astfel de glume. Dar, invers, orice tip de misoginism ușor nu ar merge deloc în Anglia sau în America. Rasismul – glumele astea nu se mai fac de mult și nu ar merge deloc. Cred că sunt aspecte culturale locale pe care lumea nu le înțelege sau nu are interes pentru ele. De aceea este greu. Dacă aș face un spectacol în română, ar trebui să scriu alt material.
– Sunt umoriști din Moldova pe care îi apreciați?
– Nu cunosc. Am auzit de băieții de la Standupovka, dar nu i-am cunoscut personal. Sper să-i cunosc în curând.
– Dar din România?
– Îl cunosc pe Radu Isac. Îmi place foarte mult umorul lui. Avem unele similarități în stil.
Cum și de ce a plecat din Republica Moldova
– Să ne întoarcem la începuturile dumneavoastră. Care a fost motivația plecării din Moldova?
– Eu am plecat în 2004. Pe atunci plecau aproape toți, mai ales la studii. Din clasa mea au plecat mai mult de jumătate. Eu voiam să plec ori în Anglia, ori în State. Am obținut o bursă în State. Am avut o carieră în analitică, în statistică, am lucrat peste 10 ani, inclusiv la Google. Nu aveam nimic legat de stand-up sau artă. Am încercat un curs ca hobby, dar l-am lăsat.
După ce am plecat de la Google, am început să caut ceva artistic. Am scris, am făcut teatru de improvizație. Și apoi, din întâmplare, am făcut un open mic. Și de atunci am știut că asta trebuie să fac.
– Această activitate văr aduce venit suficient?
– Da, îmi aduce venit. Nu la nivelul de înainte, dar este suficient.
– V-ați întoarce în Moldova?
– Nu cred că aș putea, pentru că aici am public. Dar mi-ar plăcea să vin mai des, să organizez spectacole, workshop-uri și să mă implic în scena artistică de acasă.
– Cum faceți față momentelor triste?
– Uneori îmi revin a doua zi. Dar de obicei ajută să ascult alți comedianți sau să râd cu prietenii. Dacă poți să râzi de situație, dispare totul.
– Și ce sfat ați avea pentru tineri care vor să se apuce de stand up?
– Pregătirea și munca. Dacă te pasionează, trebuie să urmezi asta. Nu avem multe pasiuni în viață. Dacă găsești una, merită.
