StiripesurseExterneIranul amenință acum universitățile israeliene şi americane din Golf

Iranul amenință acum universitățile israeliene şi americane din Golf

Publicat:

Gardienii Revoluţiei din Iran au desemnat universităţile israeliene şi americane din Orientul Mijlociu drept ţinte militare duminică dimineaţă devreme şi au cerut evacuarea acestora ca răspuns la atacurile Washingtonului şi Tel Avivului împotriva instituţiilor sale de învăţământ, informează EFE.

Într-un comunicat difuzat de agenţia de ştiri iraniană Tasnim, forţa de elită a Republicii Islamice afirmă că “toate universităţile regimului de ocupaţie şi ale Statelor Unite sunt ţinte legitime până când două universităţi vor fi atacate ca represalii pentru cele iraniene care au fost distruse”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Sâmbătă dimineaţă devreme, SUA şi Israelul au bombardat Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Teheran, iar joi au atacat Universitatea de Tehnologie din Isfahan, în centrul Iranului, fără a se raporta victime în niciunul dintre cazuri.

Gardienii Revoluţiei au avertizat “toţi lucrătorii, profesorii şi studenţii universităţilor americane din regiune şi locuitorii din zona înconjurătoare” să stea la cel puţin un kilometru distanţă de aceste instituţii.


“Dacă guvernul SUA doreşte să se asigure că universităţile sale din regiune nu sunt vizate – cel puţin două dintre ele – trebuie să condamne oficial bombardarea” instituţiilor de învăţământ iraniene înainte de prânz, luni, 30 martie, ora locală iraniană, se adaugă în comunicat şi, de asemenea, să îi “împiedice” pe aliaţii săi să atace instituţii de educaţie şi de cercetare.

Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, “ameninţarea rămâne şi va fi pusă în aplicare”, se arată, în concluzie, în comunicat.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

 

Washingtonul şi Teheranul sunt angajate în negocieri indirecte pentru a rezolva conflictul armat care a izbucnit după ofensiva comună americano-israeliană împotriva Iranului din 28 februarie, notează EFE.

Cu toate acestea, ameninţările reciproce persistă, deoarece preşedintele american Donald Trump a avertizat, de asemenea, că va bombarda centralele electrice iraniene dacă Teheranul nu redeschide Strâmtoarea Ormuz până pe 6 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.