StiripesurseȘtirile zileiDupă ce a stat câteva zile în spaţiu, un miliardar japonez...

După ce a stat câteva zile în spaţiu, un miliardar japonez vrea să ajungă în cel mai adânc loc de pe Pământ

Publicat:

Yusaku Maezawa, antreprenorul miliardar devenit luna trecută prima persoană civilă din Japonia care a călătorit la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a declarat vineri că plănuieşte o nouă aventură, de data aceasta în Groapa Marianelor, cel mai adânc loc de pe suprafaţa Pământului, informează vineri agenţia Kyodo, potrivit agerpres.

Maezawa a dezvăluit proiectul de explorare în Groapa Marianelor la o conferinţă de presă organizată la Clubul Corespondenţilor Străini din Tokyo, spunând că ”aproape s-a decis ce fel de submarin va fi utilizat şi cât de lungă va fi călătoria”.

Citeşte şi: O şefă din domeniul sănătăţii anunţă SFÂRŞITUL pandemiei – Black News

Detaliile planului vor fi anunţate ulterior, a adăugat el.

Miliardarul a declarat luna trecută, într-o legătură radio în direct din spaţiu, că următoarea sa dorinţă va fi să-şi împlinească visul de a călători în cel mai adânc loc de pe Pământ. ”Pentru că am ajuns deja atât de departe, mă gândesc să mă scufund în adâncul mării. Vreau să ajung sus şi jos”, a spus el la acel moment.


Yusaku Maezawa, cunoscut pentru comportamentul său excentric, prin acţiuni precum cea în care a oferit bani pe Twitter, a dovedit că se deosebeşte de alţi antreprenori niponi care se feresc, în general, să îşi asume riscuri.

O navă spaţială rusă Soyuz l-a transportat pe Maezawa pe 8 decembrie anul trecut către ISS, miliardarul revenind pe Pământ pe 20 decembrie.

”Am subestimat gravitatea zero. Am devenit din nou conştient de greutatea gravitaţiei Pământului”, a spus el în timpul conferinţei.

Fondatorul retailerului online de modă Zozo Inc. plănuieşte să orbiteze în jurul Lunii în 2023 cu nava spaţială Big Falcon Rocket (BFR) dezvoltată de compania americană SpaceX, în prima excursie de acest fel organizată de o companie privată.

Citeşte şi: Tokaev anunţă restabilirea ordinii constituţionale în Kazahstan – Black News

La revenirea din călătoria la bordul ISS, în care a fost însoţit de asistentul său, Yozo Hirano şi de cosmonautul rus Alexander Misurkin, el a declarat că speră să viziteze la un moment dat şi Luna.

Călătoria sa în jurul Lunii este programată peste doar un an, iar magnatul şi colecţionarul de obiecte de artă a spus că speră să dezvăluie în curând cine îl va însoţi. El a declarat anterior că intenţionează să ia la bord şase până la opt artişti de renume mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.