StiripesurseSocialDupă demisia directorului CFM, întreprinderea anunță „probleme tehnice” și sistarea cursei...

După demisia directorului CFM, întreprinderea anunță „probleme tehnice” și sistarea cursei Chișinău

Publicat:

După demisia directorului CFM, întreprinderea anunță „probleme tehnice” și sistarea cursei Chișinău

Calea Ferată din Moldova (CFM) au anunțat miercuri, 31 ianuarie, că începând cu data de 5 februarie 2024, inclusiv, cursa Chișinău – Iași (Socola), va fi sistată din cauza „unor probleme tehnice, scrie zgd.md

Reprezentanți nu precizează când ar putea fi reluate cursele din și spre Iași.

„Procedura de restituire a banilor pentru bilete:

Citește și Afacere cu droguri la Strășeni

Pentru pasagerii care și-au cumpărat biletele la casele gării, restituirea sumei achitate se va efectua la aceste puncte de vânzare.


Pentru pasagerii care au achiziționat biletele online, suma va fi rambursată pe cardul bancar utilizat în tranzacție”, conform CFM.

Cursa Chișinău – Iași era operată de două ori pe zi, de luni până duminică.

Informațiile privind „probleme tehnice” vin la câteva zile după anunțul șefului Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) Oleg Tofilat privind depunerea cererii de demisie din funcție luni, 29 ianuarie. Informația a fost confirmată pentru ZdG de Tofilat, care nu a vrut să comenteze public motivele demisiei spunând că nu ar vrea să „afecteze procesele sau activitatea operațională”. Întrebat dacă ar urma să ocupe altă funcție publică, directorul CFM a spus că nu intenționează.

În luna mai a anului 2022, Calea Ferată din Moldova anunța că „datorită bunei gestionări a activităților operaționale, dar și a acțiunilor de dezvoltare și menținere a infrastructurii”, a achitat integral restanțele salariale acumulate pe parcursul anilor precedenți față de angajații întreprinderii.

ZdG a relatat recent că, în ultimul an, CFM a ajuns să se confrunte din nou cu probleme financiare, fiind acumulate noi restanțe salariale. Eduard Calancea, vicedirector al CFM responsabil de activitatea economică, a admis că toți angajații întreprinderii nu și-au primit salariile pentru ultimele două luni.

Citeşte şi:  Dorin Recean nu mai beneficiază de pază de stat

„Noi lucrăm în continuare cu conducerea companiei ca să reducem aceste restanțe salariale. Există un program întreg de acțiuni care se desfășoară. Asta e ce pot să vă spun acum, la moment, pentru că nu am dreptul să întru în aceste detalii. Credeți-mă, noi la CFM avem două priorități: salariații companiei, aici se depun toate eforturile ca oamenii să primească în timp remunerarea muncii și menținerea activității operaționale a companiei. Pe aceste două elemente ne focusăm în continuare.

Cauza reținerilor salariale este conjunctura economică, ca urmare a conflictului care este în regiune. Au scăzut drastic transporturile de marfă, care ne-au afectat direct”, a declarat anterior Eduard Calancea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele legume autohtone au ajuns pe tarabele din pieţe

Primele legume moldovenești din acest sezon au ajuns pe tarabele din Piața Centrală din Chișinău. În timp ce ridichea este mai ieftină în acest...

Producția agricolă a crescut cu 8,5% în primul trimestru

Producția agricolă a înregistrat o creștere de 8,5% în primul trimestru al anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Biroului Național...

R. Moldova urcă în topul libertății presei

Republica Moldova a urcat patru poziții în Indexul mondial al libertății presei pentru anul 2026, publicat pe 30 aprilie de Reporteri fără Frontiere. Astfel,...

Internetul și serviciile mobile iau faţa telefoniei fixe

Piața comunicațiilor electronice din Republica Moldova a continuat să crească în 2025, susținută de extinderea serviciilor digitale, majorarea numărului de abonați la internet fix...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.