Etiopienii votează luni în alegeri generale şi regionale amânate de două ori, observate cu atenţie în străinătate pe fondul îndoielilor privind credibilitatea acestuia şi al foametei din Tigray, regiune din nordul ţării devastată de război, informează AFP, potrivit agerpres.
Prezenţa puternică a trupelor forţelor armate, echipate cu arme grele şi vehicule militare, precum şi a poliţiei antirevoltă, care patrulează în oraş, a generat o atmosferă de nelinişte în rândul alegătorilor în primele ore ale votului, dar s-au desfăşurat fără incidente până în prezent, scrie EFE.
Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului
Este primul test electoral pentru premierul Abiy Ahmed, în vârstă de 44 de ani, care a promis, la venirea la putere în 2018, să întruchipeze o reînnoire democratică în a doua cea mai populată ţară din Africa, detaşându-se de predecesorii săi.
Abiy, laureat al Premiului Nobel pentru Pace 2019, care a asigurat eliberarea a mii de prizonieri şi a încurajat întoarcerea opozanţilor exilaţi, a promis, de asemenea, că alegerile parlamentare şi regionale vor fi cele mai democratice pe care le-a avut vreodată Etiopia.
”În ceea ce priveşte independenţa instituţiilor, procesul, accesul presei, putem spune că este mult mai bine decât alegerile precedente, aşa că pot spune că este o zi istorică”, a declarat Dessalegn Chanie, unul dintre liderii Mişcării Naţionale Amhara (NAMA), un partid de opoziţie, popular în a doua cea mai populată regiune a ţării.
La rândul său, unul dintre principalii lideri ai opoziţiei din ţară, Berhanu Nega, a salutat prezenţa la vot, care “arată bine”. Să sperăm că se va termina ireproşabil”, a avertizat el.
Partidul Prosperităţii, mişcarea lui Abiy Ahmed, cu cel mai mare număr de candidaţi pentru parlamentul federal, este marele favorit pentru a obţine o majoritate şi a forma un guvern.
În Etiopia, parlamentarii aleg prim-ministrul, care conduce guvernul, şi preşedintele, a cărui funcţie este onorifică.
La aceste alegeri participă 40 de partide şi 9.500 de candidaţi. În secţiile de votare, alegători sunt invitaţi să introducă câte un buletin de vot în fiecare dintre cele două urne de vot decorate cu o etichetă mov pentru alegerile legislative şi una verde pentru alegerile regionale.
Iniţial programate pentru august 2020, aceste alegeri au fost amânate de două ori, din cauza pandemiei de coronavirus şi apoi din cauza dificultăţilor logistice şi de securitate.
Aproximativ 38 de milioane de alegători sunt înregistraţi, o cifră foarte mică pentru a doua cea mai populată ţară de pe continentul african, cu aproximativ 110 milioane de locuitori. Mulţi dintre ei nu vor merge la urne luni, deoarece nu se votează într-o cincime din cele 547 de circumscripţii electorale din ţară. Majoritatea acestor zone, afectate de violenţe sau insurgenţă armată sau care se confruntă cu probleme logistice, vor vota pe 6 septembrie.
Dar nu a fost stabilită nicio dată pentru cele 38 de circumscripţii din Tigray. În această regiune, unde guvernul desfăşoară o operaţiune militară din noiembrie împotriva Frontului Popular pentru Eliberarea Tigray (TPLF), grupare care a deţinut aici puterea, au fost documentate atrocităţi şi cel puţin 350.000 de persoane sunt acum ameninţate de foamete, potrivit ONU.
După şapte luni de conflict care se dorea a fi de scurtă durată, războiul continuă, afectând imaginea de pacificator a prim-ministrului şi umbrind scrutinul care dorea să fie o dovadă a voinţei sale democratice.
Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral
Credibilitatea democratică a alegerilor a fost, de asemenea, pusă sub semnul întrebării ca urmare a boicotării de către principalele două partide de opoziţie din regiunea Oromia, în semn de protest faţă de încarcerarea liderilor lor.
Votul va fi urmărit îndeaproape de vecinii şi rivalii Etiopiei, cum ar fi Sudanul şi Egiptul, care se opun “Marelui baraj al Renaşterii”, un proiect hidroelectric titanic pe Nilul Albastru, despre care spun că le ameninţă aprovizionarea cu apă.
Urnele se vor închide la ora 18:00 (15:00 GMT). Operaţiunile de numărare vor începe seara, iar primele rezultate generale vor fi anunţate peste câteva zile. Regiunile în care nu se votează luni reprezintă un total de 63 de locuri care, pentru moment, vor rămâne goale, din totalul de 547 de deputaţi din camera inferioară a parlamentului federal.











