După două luni de izolare, francezii simt din nou gustul libertății

Publicat:

Francezii au simţit din nou gustul libertăţii, luni, odată cu ridicarea treptată a restricţiilor pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, impuse în urmă cu aproape opt săptămâni, comentează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Ziua de luni a debutat cu aglomeraţie pe anumite rute din transportul public şi s-a încheiat cu o nouă interdicţie asupra consumului de băuturi alcoolice în unele zone din Paris unde grupuri de prieteni s-au strâns pentru a sărbători încetarea restricţiilor de circulaţie.


Citește și: Peste 80.000 de americani au fost răpuși de coronavirus

Franţa este una dintre ţările europene cele mai lovite de pandemia de COVID-19, numărul deceselor cauzate de infecţia cu noul coronavirus ajungând luni la 26.643.

Începând din 17 martie, francezii şi-au putut părăsi locuinţele numai dacă aveau asupra lor o declaraţie pe proprie răspundere care cuprindea o listă scurtă de motive esenţiale.

Odată cu scăderea numărului cazurilor confirmate de COVID-19 şi cel al deceselor a fost eliminată obligativitatea acestei declaraţii. De asemenea, au fost redeschise unele magazine, deşi cafenelele şi restaurantele rămân deocamdată închise.

Guvernul de la Paris încurajează firmele să-şi reia activităţile, dar a anunţat că acolo unde este posibil lucrul de acasă ar trebui să continue.

Ministrul transporturilor Jean-Baptiste Djebbari a declarat că primul tren de pe reţeaua de metrou plecat luni pe traseu a suferit întârzieri mari din cauza ploilor abundente căzute în weekend. Situaţia a fost remediată în scurt timp.

În transportul public călătorii trebuie să poarte măşti sanitare, iar în curând va intra în vigoare o regulă care va limita la 100 de kilometri distanţa călătoriilor în cazuri de necesitate.

În Paris şi în nord-estul Franţei, incluse în categoria de ”zone roşii”, parcurile publice au rămas închise.

În cursul serii, numeroşi parizieni s-au îndreptat spre malurile Senei şi al canalului Saint-Martin pentru a se plimba. Imaginile cu grupuri de tineri, dintre care unii nu respectau regulile de distanţare fizică, l-au determinat pe ministrul de interne francez Christophe Castaner să denunţe, pe Twitter, ceea ce a numit ”comportament iresponsabil”.

Citește și: Un spital COVID-19 a luat foc în Rusia! Cinci pacienți au murit – VIDEO

Castaner i-a cerut prefectului poliţiei din Paris, Didier Lallement, să impună o interdicţie asupra consumului de alcool pe malurile Senei şi ale canalului Saint-Martin, o astfel de măsură intrând în vigoare marţi.

În pofida continuării interdicţiilor asupra călătoriilor transfrontaliere, cu excepţia celor esenţiale, începând de luni un tren intercity între Franţa şi Germania este din nou operaţional. Astfel, trenul ce face legătura între Paris şi Frankfurt, via Saarbrucken, va opera zilnic în ambele direcţii, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei feroviare Deutsche Bahn.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.