StiripesurseȘtirile zileiDupă mai bine de 500 de zile în spatele gratiilor, cei...

După mai bine de 500 de zile în spatele gratiilor, cei doi jurnaliști Reuters. arestați în Myanmar, au fost eliberați

Publicat:

Doi jurnalişti ai agenţiei de presă Reuters, condamnaţi la şapte ani de închisoare în Myanmar după ce au investigat un masacru comis asupra unor membri ai comunităţii Rohingya, au fost eliberaţi marţi, după luni de presiune internaţională asupra guvernului laureatei premiului Nobel pentru Pace Aung San Suu Kyi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Wa Lone şi Kyaw Soe Oo au fost asaltaţi de presă când părăseau închisoarea din Yangon după mai mult de 500 de zile de detenţie.

Citește și: Ca la turci! Autoritatea electorală decide REPETAREA alegerilor din Istanbul

“Sunt un jurnalist şi voi continua” să lucrez, a declarat Wa Lone. “Sunt nerăbdător să mă întorc la redacţie” şi “să-mi revăd familia şi colegii”, a adăugat el.

ONU a salutat, într-un comunicat, eliberarea celor doi ziarişti în cadrul unei graţieri, ca “un pas spre o mai mare libertate a presei şi un semn al angajamentului guvernului în direcţia tranziţiei democratice în Myanmar”.


Curtea Supremă din această ţară a respins, la începutul lunii mai, recursul celor doi jurnalişti ai agenţiei Reuters, a căror condamnare a provocat o reacţie mondială.

Ancheta realizată de cei doi jurnalişti le-a adus premiul Pulitzer, cel mai important premiu pentru jurnalism în Statele Unite. Ei au fost de asemenea distinşi de UNESCO şi desemnaţi, alături de alţi ziarişti, personalităţile anului 2018 de către revista Time.

Acuzaţi de atingere adusă secretului de stat, jurnaliştii Wa Lone (32 de ani) şi Kyaw Soe Oo (28 de ani) au fost condamnaţi pe 3 septembrie 2018 la şapte ani de închisoare în Myanmar. Ei anchetau reprimarea membrilor comunităţii Rohingya de către armata birmană şi se aflau în detenţie din decembrie 2017.

Citește și: Popularitatea lui Trump sare de 45%, o premieră de când a devenit președintele SUA

Guvernul birman susţine că operaţiunile armatei, care au dus la părăsirea căminelor de către 725.000 de membri ai comunităţii Rohingya, au constituit un răspuns legitim la atacurile comise de gruparea insurgentă Armata de Salvare Arakan Rohingya (ARSA) asupra a zeci de obiective din statul Rakhine, din nord-vestul Myanmarului, în august 2017.

În februarie 2018, agenţia de presă Reuters a publicat o anchetă jurnalistică realizată de Wa Lone şi Kyaw Soe Oo cu privire la masacrarea a zece bărbaţi Rohingya în apropierea satului Inn Din, caz în care armata birmană s-a văzut nevoită să recunoască faptul că soldaţii săi au comis crime.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.