StiripesurseSintezeDupă moartea lui Soleimani, Teheranul cere explicații de la ambasada Elveției

După moartea lui Soleimani, Teheranul cere explicații de la ambasada Elveției

Publicat:

Iranul a convocat vineri un responsabil al ambasadei Elveţiei, care reprezintă interesele americane la Teheran în absenţa relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, după moartea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un raid american în Irak, informează AFP, potrivit agerpres.

Diplomatului i s-a comunicat că “asasinarea generalului Soleimani” constituie “o dovadă flagrantă a terorismului statului american şi că regimul american este pe deplin responsabil de consecinţele acestuia”, a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Abbas Moussavi.

Citește și: Forțele americane UCID un general iranian

Cel puţin opt persoane au fost ucise în noaptea de joi spre vineri în timpul bombardamentului asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, la trei zile după atacarea ambasadei americane de către demonstranţi pro-iranieni. Puternicul general iranian Qassem Soleimani, însărcinat cu afacerile irakiene în cadrul armatei ideologice iraniene, a fost ucis în acelaşi bombardament.

Pentagonul a confirmat că Donald Trump a dat ordinul ca generalul iranian să fie ucis.


Citește și: Un avion militar S-A PRĂBUȘIT cu 18 oameni la bord

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.