StiripesurseExterneDupă şase luni de război în Gaza, şeful Ocha denunţă o...

După şase luni de război în Gaza, şeful Ocha denunţă o ‘trădare a umanităţii’

Publicat:

După şase luni de război în Gaza, şeful Ocha denunţă o ‘trădare a umanităţii’

Martin Griffiths, şeful Oficiului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (Ocha), a pledat sâmbătă “să se ceară socoteală pentru această trădare a umanităţii” reprezentată, în opinia sa, de războiul care se desfăşoară deja de şase luni între Israel şi gruparea Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Înaltul responsabil al ONU condamnă, de asemenea, faptul că, în pofida “indignării mondiale”, “s-a făcut atât de puţin pentru a se pune capăt acestei situaţii, lăsând loc la o astfel de impunitate”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

“Pentru locuitorii din Gaza, ultimele şase luni de război nu au adus nimic altceva decât moarte, devastare şi acum perspectiva iminentă a unei foamete ruşinoase, provocată de om”, transmite el într-o declaraţie scrisă de la New York, la împlinirea duminică a exact şase luni de la începutul războiului între Israel şi Hamas.

Declanşată la 7 octombrie în urma unui atac sângeros, fără precedent, al grupăriii islamiste palestiniene în Israel, ofensiva militară israeliană continuă fără pauze, făcând până în prezent peste 33.000 de morţi, conform bilanţului Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas şi provocând un dezastru umanitar, în condiţiile în care majoritatea celor 2,4 de locuitorii ai Fâşiei Gaza se confruntă cu spectrul foametei, potrivit ONU.


Dar, spune Martin Griffiths, “aceste şase luni de război nu trebuie să fie doar un moment de comemorare şi de doliu, ci trebuie să provoace şi o reacţie colectivă pentru a se asigura că se va cere socoteală pentru această trădare a umanităţii”.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

În urmă cu două săptămâni, la sfârşitul lunii martie, Martin Griffiths şi-a anunţat demisia “din motive de sănătate” din funcţia de secretar general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutoarelor de urgenţă al Naţiunilor Unite. El trebuie să rămână în postul său până în iunie.

În ultimele luni, el şi-a înmulţit apelurile ca ajutoarele umanitare să fie lăsate să intre în Fâşia Gaza, denunţând obstacolele puse în cale de autorităţile israeliene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.