StiripesurseȘtirile zileiDupă ultimele acte teroriste, premierul canadian cere 'o mai mare putere...

După ultimele acte teroriste, premierul canadian cere ‘o mai mare putere în faţa urii’

Publicat:

Atentatele comise în Burkina Faso şi Spania, în care şi-au pierdut viaţa cetăţeni canadieni, “încearcă să divizeze comunitatea mondială”, a avertizat duminică premierul canadian Justin Trudeau, în finalul unei întrevederi cu omologul său irlandez la Montreal, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Aceste acţiuni teroriste sunt odioase. Ele urmăresc să divizeze comunitatea mondială şi să semene discordie între vecini incitând teama şi neîncrederea. Dar aceste persoane laşe nu vor câştiga”, a declarat premierul canadian în conferinţa de presă comună cu Leo Varadkar.

Citeşte şi: Apar noi detalii importante în acheta atentatelor din Spania

“Vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna, să ne arătăm uniţi şi chiar şi mai puternici în faţa urii. Vom rămâne credincioşi valorilor noastre, valorilor iubirii, acceptării şi a forţei create prin diversitate”, a continuat el.

Mai târziu, cei doi şefi de guvern au mers împreună la o paradă gay la Montreal, unde s-au adunat câteva mii de persoane, cele mai multe costumate şi machiate pentru a sărbători drepturile comunităţii LGBT.


După ce şi-a scos cravata şi şi-a descheiat nasturii de la cămaşa bleu deschis pentru această ocazie, Justin Trudeau a defilat împreună cu alţi miniştri şi responsabili politici canadieni sub un soare radios, salutându-i surâzător pe locuitorii Montrealului prezenţi pentru această ocazie şi autorizând câteva selfiuri solicitate de admiratori.

Leo Varadkar, devenit recent prim-ministru al Irlandei după demisia predecesorului său Enda Kenny, este primul şef de guvern străin care defilează alături de un premier canadian în cadrul unei manifestaţii a minorităţilor sexuale din Canada. Leo Varadkar este şi primul şef de guvern irlandez care şi-a declarat deschis homosexualitatea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.