După un trimestru al treilea dezamăgitor, Ford își reduce estimările anuale de profit

Publicat:

Ford și-a micșorat estimările pentru profitul operațional de anul acesta, după un trimestru al treilea dezamăgitor. Reducerea profitului a fost justificată de şeful executiv Jim Hackett prin costurile mai mari şi prin performanţele sub aşteptări din China, transmite Reuters, potrivit mediafax.

Acțiunile Ford au scăzut cu 2,5%, până la 8,98 dolari, în timp ce acțiunile producătorului de mașini electrice Tesla au crescut cu peste 20%, în urma rezultatelor peste așteptări.


Citește și : Preşedintele bolivian Evo Morales revendică victoria în alegerile prezidenţiale

Într-o convorbire cu analiștii, Hackett a spus că Ford „s-a confruntat cu mai multe piedici” decât se aștepta în acest trimestru. „Ca urmare, nu vom crește EBIT-ul ajustat în acest an, așa cum ne-am propus”, a spus Hackett, referindu-se la câștigurile dinainte de dobânzi și impozite.

Rezultatele financiare dezamăgitoare sunt un regres pentru Hackett, fostul CEO al producătorului de mobilă de birou Steelcase, care a preluat Ford în mai 2017, după retragerea bruscă a veteranului Mark Fields.

Citește și : Stoltenberg: Nu au fost solicitări pentru o prezenţă a NATO în nord-estul Siriei

De doi ani, Hackett a cerut investitorilor să aibă răbdare, cu o restructurare metodică care a înregistrat progrese, incluzând o alianță în domeniul vehiculelor electrice cu Volkswagen și vânzarea operațiunilor care pierd bani în India către producătorul auto indian Mahindra & Mahindra.

Dar, după calculele Ford, cea mai mare parte a restructurărilor nu a fost făcută încă. Hackett a rezervat acestor proceduri doar 3,3 miliarde de

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.