StiripesurseSintezeEbrahim Raisi, învestit oficial preşedinte al Iranului

Ebrahim Raisi, învestit oficial preşedinte al Iranului

Publicat:

Ultraconservatorul Ebrahim Raisi a fost învestit joi de Parlamentul iranian al optulea preşedinte al Republicii Islamice, în cadrul unei ceremonii difuzate în direct de media iraniene, relatează AFP, Reuters, EFE şi DPA, scrie agerpres

“Mă voi consacra servirii poporului, onoarei ţării, răspândirii religiei şi moralităţii şi susţinerii adevărului şi justiţiei”, a depus el jurământul potrivit AFP, care citează televiziunea de stat iraniană.

Citește și : Restricţiile NU se aplică celor mai bogaţi oameni dn lume! Cofondatorul Google a primit dreptul de a intra în Noua Zeelandă

Ebrahim Raisi a declarat că susţine “orice plan diplomatic” care permite ridicarea sancţiunilor americane care minează economia Iranului.

“Poporul iranian aşteaptă ca noul guvern să îi amelioreze viaţa. Sancţiunile americane ilegale împotriva naţiunii iraniene trebuie ridicate. Vom susţine orice plan diplomatic care va atinge acest obiectiv”, a spus el în timpul ceremoniei de învestitură din Parlament.


Iranul negociează cu şase mari puteri resuscitarea acordului nuclear încheiat în 2015 care a fost abandonat trei ani mai târziu de preşedintele american Donald Trump, care a considerat că acesta este prea blând cu Iranul.

Tot joi, Ebrahim Raisi a afirmat că nici presiunea, nici sancţiunile nu vor împiedica Iranul să-şi apere “drepturile legale”.

Citește și : Aleksandr Lukaşenko ÎNCHIDE frontiera Belarusului cu Lituania

“Noul guvern va face eforturi pentru a îmbunătăţi economia şi a rezolva problemele naţiunii”, a mai spus Raisi.

Odată cu învestirea lui Raisi, toate cele trei ramuri ale guvernării – executivă, legislativă şi judiciară – se află acum în mâinile ultraconservatorilor iranieni, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.