StiripesurseȘtirile zileiEchipa de campanie electorală a lui Trump consideră 'farsă' procedura demiterii

Echipa de campanie electorală a lui Trump consideră ‘farsă’ procedura demiterii

Publicat:

Echipa de campanie electorală a preşedintelui SUA Donald Trump a criticat dur, miercuri seară, procedura demiterii lansată de Camera Reprezentanţilor, catalogând-o drept o “farsă”, informează CNN, potrivit mediafax.

“Această procedură a fost o farsă de la început şi nu este nimic altceva decât o încercare a democraţilor de a se implica într-un scrutin programat peste zece luni”, a declarat Brad Parscale, directorul echipei de campanie a lui Donald Trump.

Citește și : Camera Reprezentanţilor a trimis Senatului actul de acuzare contra lui Trump

După decizia Camerei Reprezentanţilor de a transfera Senatului articolele de inculpare a preşedintelui Donald Trump în vederea demiterii, sentatorul Mitch McConnell, liderul grupului parlamentar republican din Senat, a declarat că procesul ar putea începe marţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.