StiripesurseȘtirile zileiUşoară încetinire a economiei americane în primul trimestru din 2019

Uşoară încetinire a economiei americane în primul trimestru din 2019

Publicat:

Economia americană a accelerat în primul trimestru din 2019, dar apar semne că sprijinul temporar furnizat de exporturi şi de acumularea stocurilor s-a atenuat deja, a anunţat joi Departamentul american al Comerţului în a doua sa estimare, transmit AP şi Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit datelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, PIB-ul SUA a crescut în ritm anual cu 3,1% în primele trei luni din acest an, faţă de un avans de 2,2% în trimestrul patru din 2018 şi o expansiune de 3,1% previzionată de analişti pentru perioada ianuarie-martie 2019. Creşterea economică a fost de 3,2% în estimarea preliminară de luna trecută.

Citește și : Zeci de militante Femen au prostesat la Paris împotriva crimelor asupra femeilor (FOTO/VIDEO)

Totuşi, creşterea încetineşte, producţia industrială şi comenzile pentru bunuri de folosinţă îndelungată au scăzut în aprilie, pe fondul unui nivel ridicat al stocurilor şi al escaladării tensiunilor comerciale globale.

Valoarea stocurilor, care influenţează evoluţia PIB-ului, s-a situat la 125 miliarde de dolari în primul trimestru din 2019, faţă de 128,4 miliarde de dolari previzionată iniţial. În schimb, cheltuielile de consum, care sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA, au înregistrat un avans de 1,3%, faţă de 1,2% previzionat anterior.


Creşterea exporturilor a fost revizuită în sus, la 4,8%, în timp ce declinul în importuri a fost puţin mai redus, la 2,5%. Cheltuielile pentru echipamente au scăzut cu % în primul trimestru din 2019, faţă de un avans de 0,2% previzionat anterior.

Citește și : Trump pare să recunoască faptul că Moscova l-a ‘ajutat’ în campania prezidențială: Nu am avut nimic de-a face cu faptul că Rusia m-a ajutat să fiu ales

Pentru trimestrul doi din 2019, economiştii se aşteaptă la o încetinire semnificativă PIB-ului SUA, de sub 2%, iar pe ansamblul acestui an la o creştere modestă, de 2,3%.

Economia americană a crescut cu 2,9% în 2018, cea mai bună performanţă din 2015 şi peste avansul de 2,2% înregistrat în 2017. Totuşi, creşterea este sub ţinta de 3% a administraţiei Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.