StiripesurseExterneEducaţia sexuală în şcoli va fi opţională în Polonia

Educaţia sexuală în şcoli va fi opţională în Polonia

Publicat:

Ministrul educaţiei din Polonia, Barbara Nowacka, a anunţat că noua materie “Educaţie pentru sănătate” va deveni obligatorie începând cu anul şcolar viitor, dar că modulul specific despre educaţia sexuală va fi opţional, din cauza presiunilor politice din cadrul coaliţiei de guvernare şi în urma unei dezbateri publice de lungă durată, informează EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Într-un interviu difuzat joi de TVN24, Nowacka a explicat că noua materie, care înlocuieşte fostul modul “Educaţie pentru viaţa în familie”, va integra conţinut despre sănătatea mintală, prevenirea dependenţelor şi siguranţa digitală.

Cu toate acestea, componenta de sănătate sexuală, care a provocat o controversă uriaşă, va reprezenta aproximativ o zecime din programa şcolară şi va fi la “latitudinea părinţilor”.

În declaraţiile sale, Nowacka a apărat importanţa materiei, afirmând că “cunoştinţele despre sănătatea sexuală sunt la fel de importante precum cunoştinţele despre orice alt aspect al sănătăţii”.

Cu toate acestea, ea a recunoscut că natura opţională a modulului este rezultatul unor motive “strict politice”, adăugând că “nu are altă opţiune”. “Dacă este o decizie guvernamentală la nivel înalt, Ministerul trebuie să o respecte”, a spus ea.


Anunţul acestei soluţii de compromis pune capăt unei lungi dezbateri în cadrul coaliţiei de guvernare conduse de premierul centrist Donald Tusk, în care aripa progresistă a intrat în conflict şi a cedat în cele din urmă în faţa sectoarelor mai conservatoare, care se temeau să piardă sprijinul electoratului catolic.

Reforma a fost precedată de un climat de confruntare intensă, deoarece principalul partid de opoziţie, ultranaţionalistul Lege şi Justiţie (PiS), denunţase legea ca fiind “depravată şi perversă”, în timp ce organizaţiile catolice ultraconservatoare, precum Ordo Iuris, au deplâns “sexualizarea copiilor”, iar Conferinţa Episcopilor Polonezi a numit-o “anti-familie” şi “neconstituţională”.

Din perspectiva oponenţilor săi, educaţia sexuală impusă de lege promovează “ideologia de gen” prin recunoaşterea existenţei homosexualităţii, “erotizează” minorii, cărora le-ar putea face rău psihologic prin separarea sexualităţii de căsătorie, şi ameninţă drepturile părinteşti deoarece “boicotează autoritatea părintească cu interferenţe ideologice nejustificate”.

Această polarizare a dus la sute de demonstraţii în toată ţara începând cu 2024, precum şi la ciocniri între asociaţiile părinţilor şi conducerea unor şcoli, nemaivorbind de seria de vetouri prezidenţiale ale ultraconservatorului Karol Nawrocki împotriva încercărilor executivului de a legifera pe această temă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.