StiripesurseSocialElevă agresată de colegi, Ministerul Educației intervine și monitorizează cazul

Elevă agresată de colegi, Ministerul Educației intervine și monitorizează cazul

Publicat:

Un caz grav de agresiune între elevi a stârnit indignare în spațiul public, după ce pe rețelele de socializare a fost distribuit un video în care mai mulți adolescenți umilesc o colegă în apropierea unei instituții de învățământ.

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova s-a autosesizat imediat și a condamnat ferm comportamentul elevilor implicați. Instituția a anunțat că va colabora îndeaproape cu organele de poliție pentru investigarea completă a incidentului.

„Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul grav de agresiune între elevi, difuzat pe rețelele de socializare, și colaborează cu organele de poliție pentru documentarea completă a incidentului. În prezent, sunt în curs de identificare elevii implicați și instituțiile de învățământ din care aceștia provin”, se arată în comunicatul oficial.

Ministerul a reiterat faptul că siguranța și bunăstarea elevilor reprezintă o prioritate absolută, iar orice formă de violență sau umilire în mediul școlar este inacceptabilă.

De asemenea, MEC a precizat că, după stabilirea tuturor circumstanțelor, vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege și regulamentele interne, iar situația va fi monitorizată constant pentru a preveni pe viitor incidente similare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.