StiripesurseSocialElevii din clasele a V-a și a VIII-a susțin testările tematice

Elevii din clasele a V-a și a VIII-a susțin testările tematice

Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare inițiază o nouă serie de testări tematice în învățământul gimnazial. Acestea vor avea loc pe data de 8, 9 și 10 aprilie 2025.

Potrivit MEC, elevii din 34 de raioane, inclusiv municipiile Bălți și Chișinău, realizează probe scrise de evaluare a competențelor la limba și literatura română și la matematică în clasa a V-a și, de asemenea, la limba străină (engleză sau franceză) în clasa a VIII-a. La aceste testări participă elevii din 864 de instituții de învățământ.

De menționat că, școlile implicate în testarea tematică au avut posibilitatea să aleagă evaluarea la una dintre cele două discipline – limba română sau matematica – sau la ambele, în clasa a V-a, precum și să opteze pentru includerea sau excluderea evaluării la limba străină în clasa a VIII-a.

Citeşte şi: Ion Bulgac pleacă din CUB – Stiripesurse.md

Astfel, în procesul de testare, 563 de instituții implică elevii din clasa a V-a la limba și literatura română, iar 683 de instituții – la matematică. În clasa a VIII-a, 443 de instituții participă cu elevi la proba scrisă la limba engleză, iar 239 de instituții – la limba franceză.


„Probele scrise de elevi sunt verificate în comisii raionale/ municipale, instituite prin ordinul organului local de specialitate în domeniul învățământului. Rezultatele sunt transmise, prin centralizatoare, Agenției Național pentru Curriculum și Evaluare pentru analiza rezultatelor, iar testele verificate sunt returnate instituțiilor de învățământ.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri instituțiilor implicate în organizarea testărilor și le urează succes elevilor participanți”, mai anunță MEC. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.